Bursa de Valori Bucureşti extinde de la 15 la 20 numărul maxim de companii din indicii principali

Bucureşti, 9 aug /Agerpres/ - Bursa de Valori Bucureşti extinde de la 15 la 20 numărul maxim de companii care pot face parte din indicele principal al pieţei, BET, şi din indicele care include şi dividendele, BET-TR, informează instituţia. Consiliul Bursei a aprobat, în şedinţa din 8 august, modificarea manualelor indicilor BVB, după o decizie similară a Comisiei Indicilor BVB. Au fost introduse noi reguli pentru indicii BET şi BET-TR astfel încât cei doi indici sa reflecte evoluţia celor mai lichide companii listate la BVB. 'Extinderea celor doi indici este oportună în contextul în care companii relevante pentru sectorul de activitate din care fac parte decid să se listeze la BVB. Astfel, prin aceasta extindere, ne dorim ca principalii indici ai BVB să încorporeze o mai bună diversificare sectorială, diversificare ce este necesară în orice portofoliu de acţiuni. Ne propunem să dezvoltăm piaţa de capital atât pe verticală, oferind instrumente noi investitorilor locali şi internaţionali, creând astfel o piaţă cu lichiditate mult îmbunătăţită, cât şi pe orizontală, aducând la cota bursei companii relevante pentru economia românească', susţine Adrian Tănase, CEO BVB, în comunicatul publicat pe site-ul instituţiei. La rândul său, preşedintele Bursei, Lucian Anghel, susţine că majorarea numărului maxim de companii poate oferi o mai bună performanţă ajustată la risc a acestor indici datorită potenţialului de diversificare în condiţiile în care toate cele 6 companii listate în mai puţin de doi ani au venit din sectoare noi de activitate. Potrivit BVB, este pentru a doua oară în istoria Bursei de Valori Bucureşti când are loc o extindere a numărului maxim de companii din indicele principal al pieţei, BET, şi din indicele care include şi dividendele, BET-TR. Ultima extindere a acestor indici, de la 10 la maxim 15 companii, a avut loc în urmă cu doi ani, pe 5 octombrie 2016. De atunci, şase companii s-au listat la BVB: MedLife (decembrie 2016), DIGI Communications (mai 2017), AAGES (iunie 2017), Transilvania Broker de Asigurare (noiembrie 2017), Sphera Franchise Group (noiembrie 2017) şi Purcari Wineries (februarie 2018). În prezent, indicii BET si BET-TR includ fiecare 13 companii: Banca Transilvania, BRD - Groupe Societe Generale, Bursa de Valori Bucureşti, CONPET, DIGI Communications, Electrica, Fondul Proprietatea, MedLife, OMV Petrom, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, Transelectrica. Un alt element de noutate pentru indicii BET si BET-TR este introducerea unei ponderi minime anticipate în coşul indicelui de 0,5% pentru ca o societate să poată fi inclusă în cei doi indici. Suplimentar, cu scopul de a limita fluctuaţiile la nivelul componentei celor doi indici, o companie trebuie să aibă o pondere minimă anticipată de 0,2% pentru a fi menţinută în componenţa acestora. 'În plus, conceptul de Watchlist (listă a companiilor care intră în procesul de monitorizare pentru a vedea dacă îndeplinesc condiţiile de eligibilitate) a fost extins şi pentru indicii BET-XT, BET-XT-TR şi BET-BK. Asemănător indicilor BET şi BET-TR, companiile introduse pe Watchlist vor rămâne pe listă minimum 6 luni, fiind monitorizate pentru o posibilă includere în indici. Watchlist-ul va fi actualizat trimestrial, cu ocazia şedinţelor periodice ale Comisiei Indicilor', se mai arată în documentul citat. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica)