Prima jumătate de an la BVB creșteri de 11 procente două listări și sezonul dividendelor

BVBBURSA DE VALORI BUCUREȘTI SA

• Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, a păstrat un avans de 10,8% la finalul primului semestru
• Cele mai mari cinci randamente ale dividendelor acordate de companiile listate au variat între 12% și peste 18%
• Valoarea medie zilnică de tranzacționare a crescut cu peste 30%, la aproape 9,7 milioane euro
• Ludwik Sobolewski, CEO BVB: Piața locală de capital se reașază pe noi baze, investitorii vor avea parte de noi listări și noi produse
• Lucian Anghel, Președinte BVB: Dacă piața de capital va fi lăsată să-și urmeze cursul normal, atunci perspectivele și potentialul de dezvoltare pe termen mediu nu ar avea de suferit

Bursa de Valori București (BVB) a reușit să păstreze un avans de două cifre la finalul primului semestru din acest an pe fondul unei luni iunie marcate de acordarea de dividende și de o serie de incertitudini politice. BET, principalul indice al pieței, cel care măsoară evoluția celor mai lichide companii, a încheiat luna iunie la un nivel de 7.855 puncte, ceea ce corespunde unei creșteri de 10,87%. Un avans mult mai puternic a fost consemnat de indicele BET-TR, care include și dividendele acordate de companiile din BET. La 10.226 de puncte, BET-TR a consemnat o creștere de 16,85% la finalul primului semestru.

Sezonul dividendelor a marcat puternic luna iunie, iar cele mai mari randamente ale dividendelor acordate au depășit 18%. Clasamentul ia în considerare dividendele acordate până la data de 30 iunie 2017 de de companiile listate, prezente în cel puțin un indice al BVB.

Top 5 randamente ale dividendelor la BVB

Simbol        Randament al dividendului acordat până la 30 iunie 2017 (%)

OIL             +18,30
COTE          +17,42
ELGS          +13,33
TGN            +12,94
SNG            +12,42
Sursa: BVB

În plin de sezon de acordare a dividendelor și în ciuda incertitudinilor interne care s-au reflectat pe piața de capital, valoarea medie zilnică de tranzacționare s-a menținut la un nivel ridicat. La finalul primului semestru, valoarea medie zilnică a tranzacțiilor efectuate a crescut cu peste 30% și a ajuns la 9,68 milioane de euro.

„Prima jumătate de an a adus investitorilor de la Bursa de Valori București două listări valoroase și un sezon al dividendelor care s-a făcut remarcat prin randamente semnificative. Piața locală de capital se reașază pe noi baze, iar investitorii vor avea parte de o a doua jumătate de an extrem de ofertantă la BVB cu noi listări și noi produse,” a spus Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori București.
„România se remarcă în rândul investitorilor prin randamentul dividendelor, însă și câștigul potențial din creșterea prețului acțiunilor este de urmărit având în vedere performanța economică foarte bună a țării. Dacă piața de capital va fi lăsată să-și urmeze cursul normal atunci perspectivele și potentialul de dezvoltare pe termen mediu nu ar avea de suferit, toți factorii implicați direct sau indirect beneficiind astfel de dezvoltarea pieței de capital românești,” a declarat Lucian Anghel, președintele BVB.

Prima jumătate de an a fost marcată de listarea a două companii. Pe 16 mai, au intrat la tranzacționare acțiunile DIGI Communications, simbol bursier (DIGI), important furnizor de servicii de telecomunicaţii din România şi Ungaria, în urma finalizării cu succes a celei mai mari oferte publice inițiale (IPO) derulată de o companie privată pe piața de capital românească, de peste 944 milioane lei (207 milioane euro). Acțiunile AAGES (Asociația pentru Aplicarea Generatoarelor Statice), simbol bursier AAG, companie care proiectează și fabrică instalații de încălzire prin inducție pentru o gamă largă de aplicații, au început tranzacționarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe 19 iunie, în urma unei oferte prin care acționarii au vândut 15% din companie pentru circa 5,5 de milioane de lei.

Capitalizarea companiilor românești a ajuns la 19,25 miliarde de euro la finalul lunii iunie, în timp ce capitalizarea bursieră a tuturor companiilor listate la BVB a depășit 37 de miliarde de euro.

Devino membru al comunității InvestingRomania!

Deschide-ți un cont gratuit, iar noi te ținem la curent cu cele mai recente știri despre bursă și economie. Nu uita să-ți personalizezi contul InvestingRomania! Informația înseamnă putere

Deschide-ți un cont gratuit
Ai deja un cont?