Activitatea Romgaz se desfăşoară în condiţii normale;compania are în vedere măsuri legate de eventualele influenţe ale pandemiei

SNG S.N.G.N. ROMGAZ S.A.
Bucureşti, 17 mar /Agerpres/ - ROMGAZ îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale, fără a fi afectată de evoluţia pandemiei de coronavirus, însă conducerea analizează permanent efectele acesteia asupra activităţii companiei şi are în vedere o serie de măsuri, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

'Compania se axează pe atingerea ţintelor incluse în propunerea de buget, chiar şi în situaţia actuală. Romgaz cooperează cu autorităţile şi întreprinde măsurile necesare pentru a asigura siguranţa personalului şi continuitatea activităţii. Având în vedere situaţia actuală generată de pandemia de COVID-19, conducerea analizează permanent efectele acesteia asupra activităţii companiei', se menţionează în comunicat.

Astfel, pentru a preîntâmpina o eventuală diminuare a activităţii economice cu consecinţe în consumul de gaze naturale, pe termen scurt, se are în vedere injecţia gazelor naturale şi amânarea livrărilor spre perioada de iarnă.

Din punctul de vedere al producţiei, se are în vedere desfăşurarea activităţii în condiţii de normalitate, iar, în cazul izbucnirii unui focar de infecţie într-un punct de lucru, există alternative de preluare a activităţii de către structurile cele mai apropiate.

Pe de altă parte, investiţiile însă, pot înregistra întârzieri, independent de voinţa companiei, întrucât relaţia cu terţii furnizori în aceasta perioadă se desfăşoară în condiţii de stare de urgenţă declarată la nivel naţional.

'Astfel, asistăm la reducerea activităţii în cazul firmelor contractante sau chiar închiderea fabricilor din ţările afectate de pandemie, închiderea graniţelor, ceea ce presupune imposibilitatea de a transporta materia primă sau echipamentele necesare, reducerea activităţii firmelor şi a activităţii din birouri, lipsa personalului contractorilor ca urmare a situaţiilor de izolare sau carantină, limitări pe plan logistic impuse de starea de urgenţă', se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii companiei subliniază că Romgaz depune toate eforturile pentru a diminua efectele coronavirus atât la nivelul activităţii companiei cât şi pentru a reduce la minimum riscul îmbolnăvirii angajaţilor. În acest sens, se iau continuu măsuri pentru siguranţa lucrătorilor companiei, fiind asigurate condiţii de muncă în ture şi posibilitatea muncii de acasă cât şi derularea în condiţii optime, normale a activităţilor de bază.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica)