Anton Anton:Începerea exploatării perimetrelor din Marea Neagră, cea mai tare veste pe are am primit-o

TGN S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.
Iernut, 7 feb /Agerpres/ - Ministrului Energiei, Anton Anton, a declarat joi, la Iernut, că anunţul Black Sea Oil & Gas de începere a exploatării perimetrelor din Marea Neagră este cea mai tare veste pe care a primit-o.

'Black Sea Oil & Gas a anunţat că începe exploatarea perimetrelor din Marea Neagră. Cred că este cea mai tare veste pe are am primit-o. La începutul săptămânii am semnat autorizaţia şi ei, după ce le-am semnat autorizaţia, cu destul de multă celeritate au declarat public că se apucă de exploatare. După foarte multe discuţii în sfârşit unul dintre cei care au explorat în Marea Neagră a luat decizia de a exploata. Asta înseamnă că putem să facem şi altă centrală ca cea de la Iernut, în care să ardem un gaz pe care îl producem noi şi înseamnă că putem să ne gândim la extinderea reţelelor de gaze în zonele în care nu a reţele de gaze', a declarat Anton Anton.

Ministrul Energiei a vizitat, joi, noua centrală termoelectrică a SNGN Romgaz de la Iernut, a cărei construcţie costă 269 milioane de euro, care urmează să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020.

Compania Black Sea Oil & Gas (BSOG), împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources şi Gas Plus International B.V., au anunţat, joi, aprobarea deciziei finale de investiţie pentru Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (proiectul MGD), cu o valoare de 400 milioane dolari, localizat în zona românească a Mării Negre.

''Decizia finală de investiţie a fost luată cu bună-credinţă, pornind de la premisa că BSOG şi partenerii săi de concesiune vor reuşi restabilirea tuturor drepturilor acestora, în sensul eliminării oricăror taxe şi contribuţii suplimentare recent introduse, precum şi a oricăror restricţii privind libera circulaţie a gaze lor pe o piaţă deplin liberalizată, conform legislaţiei europene. Acestea sunt necesare, atât pentru a face proiectul MGD o investiţie viabilă, cât şi pentru a încuraja viitoarele proiecte de dezvoltare a gazelor naturale din Marea Neagră', a arătat BSOG, într-un comunicat de presă.

Proiectul MGD, primul proiect de acest gen construit în zona românească a Mării Negre după anul 1989, constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana) şi un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina, care va fi conectat printr-o conductă de 18 kilometri la platforma de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana.

O conductă submarină de 126 kilometri va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, până la noua staţie de tratare a gazelor (STG) din comuna Corbu, judeţul Constanţa.

Capacitatea de producţie estimată va fi de un miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României. Gazele tratate vor fi livrate în Sistemul Naţional de Transport operat de Transgaz la staţia de măsurare a gazelor aflată în cadrul STG. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu)