BRD amână plata a trei rate pentru clienţii persoane fizice

BRD BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.
Bucureşti, 18 mar /Agerpres/ - BRD- Groupe Société Générale amână plata a trei rate pentru clienţii persoane fizice şi prelungeşte cu trei luni durata facilităţilor pentru microîntreprinderi, potrivit unui comunicat al băncii transmis miercuri AGERPRES.

'Ca parte a efortului împotriva efectelor negative ale pandemiei de COVID-19, BRD Groupe Société Générale continuă acţiunile de sprijinire a clienţilor săi prin noi facilităţi adresate atât clienţilor persoane fizice, cât şi micro-companiilor. Am construit împreună cu clienţii noştri până acum şi vom fi alături de ei şi mai departe. Le oferim acum clienţilor care se confruntă cu dificultăţi, soluţii pentru a reduce efortul de rambursare. Vom depăşi acest moment împreună', a declarat Radu Topliceanu, Directorul General Adjunct al BRD Groupe Société Générale, responsabil pentru activitatea Retail.

Astfel, BRD oferă soluţii de sprijin pentru creditele clienţilor săi. Pentru clienţii persoane fizice ale căror venituri sunt afectate temporar de efectele pandemiei de Covid-19, banca are pregătite proceduri de amânare la plată pentru 1-3 rate, în concordanţă cu nevoile lor.

De asemenea, a fost creată o adresă de mail dedicată clienţilor care au nevoie să beneficieze de astfel de măsuri. Aceştia sunt rugaţi să scrie la: [email protected] sau să contacteze banca online, în secţiunea special creată pe www.brd.ro.

Şi pentru micro-companiile (companii cu cifra de afaceri sub 1 milion de euro) şi clienţii Persoane Fizice Autorizate care sunt afectaţi temporar de efectele pandemiei de Covid-19, BRD a pregătit măsuri de sprijin care susţin continuarea fără întreruperi a activităţii, aplicate la cerere, în funcţie de situaţia individuală a acestora, respectiv prelungirea cu 3 luni a facilităţilor de credit pe termen scurt care expiră în următoarele 3 luni şi amânarea ratelor împrumuturilor pe termen mediu şi lung, pentru o perioadă de până la 3 luni.

Clienţii micro-companii şi Persoane Fizice Autorizate sunt rugaţi să îi contacteze în acest scop, prin e-mail sau telefon, pe responsabilii lor de clientelă.

Totodată, pentru a evita drumurile în agenţii şi pentru a gestiona mai bine bugetul în această perioadă dificilă, BRD oferă noi facilităţi posesorilor de carduri de credit: amână cu 30 de zile termenul de plată pentru extrasele emise în perioada 24 martie - 23 aprilie 2020.

'Amânarea se face atât pentru plata ratei, în cazul cardurilor de credit care au această opţiune, cât şi pentru suma minimă obligatorie. Clienţii pot rambursa suma în acest interval de 30 de zile dacă îşi doresc şi dacă situaţia financiară le permite, sau pot aştepta extrasul următor când se va actualiza obligaţia de plată a acelei luni', se arată în comunicat.

Banca extinde cu 30 de zile perioada de graţie pentru plata noilor cumpărături. Astfel, toate achiziţiile făcute cu plata integrală, fără rate, după data de 24 martie vor beneficia de dobânda zero în perioada de graţie extinsă.

Pentru cardurile de credit cu plata în rate, extinde numărul ratelor fără dobândă de la 6 la 18. Extinderea se aplică pentru toate cumpărăturile făcute la comercianţii (magazine fizice sau online) de oriunde din lume, din 24 martie până pe 31 mai 2020.

Clienţii pot alege opţiunea de rate extinse chiar în momentul plăţii sau, ulterior, printr-un simplu SMS. Astfel îşi pot planifica mai eficient bugetul şi eşalona cheltuielile pe o perioadă mai lungă.

BRD le recomandă clienţilor să folosească în această perioadă canalele alternative pentru a evita aglomerările în interiorul agenţiilor băncii. Între 16 martie şi 16 iunie 2020, banca oferă gratuit operaţiunile realizate prin platformele de online banking MyBRD Net şi MyBRD Mobile. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica)