Bursa de la Bucureşti a închis în creştere cu aproape 2% şedinţa de miercuri

Bucureşti, 25 mar /Agerpres/ - Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 87,97 milioane de lei (18,19 milioane de euro), din care 84,75 milioane lei (17,52 milioane de euro) tranzacţii cu acţiuni.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au generat schimburi de 19,88 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, cu 19,4 milioane de lei, şi MedLife, cu 10,69 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Uztel, care s-au apreciat cu 14,61%, Dafora (+9,86%) şi Socep (+9,39%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Electroaparataj (-14,95%), Mecanica Ceahlău (-6,57%) şi Erste Group Bank (-5,93%).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,99%, la 7.621 de puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 1,93%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 1,98%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 1,44%.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 1,14%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 3,46%. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)