Bursa de la Bucureşti a închis pe verde şedinţa de joi; tranzacţiile au ajuns la aproape 25 de milioane de lei

Bucureşti, 13 feb /Agerpres/ - Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 24,56 milioane de lei (5,15 milioane de euro).

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 5,38 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, cu 3,96 milioane de lei, şi de cele ale OMV Petrom, cu 3,44 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Farmaceutica Remedia, care s-au apreciat cu 14,55%, Electroputere (+10%) şi Altur (+4,11%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Ves SA (-6,9%), Condmag (- 4,76%) şi Şantierul Naval Orşova (-2,73%).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,96%, la 10.095,99 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un plus de 0,97%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în creştere cu 0,76%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,50%.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,43%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,25%. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)