Bursa de la Bucureşti închide mixt şedinţa de miercuri; rulajul depăşeşte 61 de milioane de lei

Bucureşti, 25 apr /Agerpres/ - Bursa de la Bucureşti a închis mixt şedinţa de tranzacţionare de miercuri, iar indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, s-a apreciat cu 0,01%, ajungând la 9.006,10 de puncte.

Valoarea totală a schimburilor realizate s-a cifrat la 61,07 milioane de lei (13,14 milioane de euro), iar cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania (20,95 milioane de lei), Fondul Proprietatea (15,47 milioane de lei) şi OMV Petrom (7,22 milioane de lei).

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,01%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,44%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 0,51%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o depreciere de 0,13%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,51%.

Cele mai severe deprecieri au fost consemnate de acţiunile Energopetrol, care au pierdut 14,41% din valoare, Amonil - minus 10%, şi ale Cemacon - minus 8,88%.

Pe de altă parte, cele mai mari creşteri erau la Condmag, de 4%, Prefab, de 3,83%, şi Sinteza, 3,45%. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică)
Devino membru al comunității InvestingRomania!

Deschide-ți un cont gratuit, iar noi te ținem la curent cu cele mai recente știri despre bursă și economie. Nu uita să-ți personalizezi contul InvestingRomania! Informația înseamnă putere

Deschide-ți un cont gratuit
Ai deja un cont?