BVB a început sesiunea de tranzacţionare de joi în scădere

Bucureşti, 13 iun /Agerpres/ - Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de joi, iar indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii cu excepţia SIF-urilor, înregistra o depreciere de 0,40%, până la valoarea de 8.556,89 de puncte, la jumătate de oră de la debutul tranzacţiilor.

Indicele BETPlus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 0,39%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor se deprecia cu 0,35%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor înregistrat o diminuare cu 0,23%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri scădea cu 0,37%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, cobora cu 0,24%.

Valoarea totală a schimburilor realizate în primele 30 de minute de la deschiderea şedinţei BVB de joi se ridica la 1,266 milioane lei (268.056 euro).

Creştere a valorii acţiunilor înregistra doar compania Nuclearelectrica (+0,19%).

Cele mai semnificative scăderi le consemnau acţiunile Conted (-8,4%), IAR Braşov (-6,04%) şi Prebet (-1,69%). AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Gherasi)