BVB:Valoarea tranzacţiilor a crescut cu 74% în această săptămână;Banca Transilvania,BRD-GSG şi OMV Petrom, cele mai lichide titluri

BRD BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.
Bucureşti, 3 feb /Agerpres/ - Valoarea tranzacţiilor pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat în săptămâna 28 ianuarie - 1 februarie un salt de 74% faţă de perioada precedentă, cele mai lichide titluri fiind cele ale Băncii Transilvania, BRD-GSG - Groupe Societe Generale şi OMV Petrom, potrivit statisticilor publicate de BVB.

În această săptămână, titlurile Banca Transilvania au generat schimburi de 107,06 milioane de lei, fiind urmate de BRD-GSG, cu 58,15 milioane de lei, OMV Petrom - 20,53 milioane de lei, Fondul Proprietatea - 19,95 milioane de lei şi Romgaz, cu 12,89 milioane de lei.

Acţiunile Amonil au consemnat cea mai severă depreciere în perioada menţionată, de 37,5%, secondate de cele ale Rompetrol Well Services (minus 5,06%), Biofarm (minus 5,04%), Banca Transilvania (minus 4,71% ) şi Turism Felix (minus 4,70%).

Pe de altă parte, acţiunile Socep au câştigat 12,41% din valoare în săptămâna 28 ianuarie - 1 februarie, Bermas a încheiat săptămâna cu un plus de 12,38%, Mecanica Ceahlău - plus 11,54%, Condmag - plus 10,34%, iar Zentiva a urcat cu 8,6%.

În această săptămână s-au realizat 10.098 de tranzacţii, cu un volum de 180,944 milioane de acţiuni şi o valoare de 243,197 milioane de lei. Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost miercuri, 30 ianuarie, când s-au înregistrat 1.711 tranzacţii cu acţiuni în valoare totală de 83,54 milioane de lei.

Capitalizarea companiilor s-a majorat cu doar 0,25% în această săptămână, până la 146,211 miliarde de lei, fiind în continuare sub valoarea consemnată la începutul lunii decembrie a anului trecut, când capitalizarea companiilor listate pe piaţa reglementată a BVB depăşea 165 de miliarde de lei.

În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare, în această săptămână s-a înregistrat un rulaj de 2,25 milioane de lei, la jumătate faţă de valoarea de 4,61 milioane de lei consemnată în săptămâna anterioară.

Numărul total al schimburilor a fost de 520, în cadrul cărora s-au tranzacţionat 2,91 milioane acţiuni, iar capitalizarea companiilor de pe ATS a urcat la 7,13 miliarde de lei.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi)