BVB:Valoarea tranzacţiilor scade la 76,71 milioane de lei, în această săptămână;Banca Transilvania,Romgaz şi BRD,cele mai lichide titluri

BRD BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.
Bucureşti, 5 mai /Agerpres/ - Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni realizate pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în perioada 30 aprilie - 3 mai, când au fost doar trei şedinţe de tranzacţionare, a ajuns la 76,71 milioane lei, fiind mai mică cu 36% faţă de săptămâna anterioară, care însă a avut o zi în plus, potrivit statisticilor BVB.

Cea mai importantă valoare de tranzacţionare a fost realizată marţi, 30 aprilie, când au fost consemnate schimburi de 34,93 milioane de lei, iar cea mai mică vineri, 3 mai - 20,17 milioane de lei.

În această săptămână s-au realizat 4.358 tranzacţii, faţă de 5.877 în perioada precedentă, iar capitalizarea companiilor a coborât la 169,07 miliarde de lei, de la 169,702 miliarde de lei.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 21,92 milioane de lei, urmate de titlurile Romgaz (aproximativ 10,33 milioane de lei) şi cele ale BRD - Groupe Societe Generale (circa 9,63 milioane de lei). Locurile 4 şi 5 au fost ocupate de Fondul Proprietatea (7,75 milioane de lei) şi Transelectrica (6,86 milioane de lei).

Cele mai importante creşteri au cunoscut acţiunile VES SA, care s-au apreciat cu 32,96%, urmate de Zentiva (plus 15,91%) şi UAMT (11,45%).

La polul opus, cele mai semnificative scăderi au consemnat titlurile Med Life SA, care au pierdut 3,33% din valoare, Biofarm (-2,17%) şi Erste Group Bank AG (-1,67%).

În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare, în această săptămână s-a înregistrat un rulaj de numai 1,33 milioane de lei, faţă de 894.641 lei în săptămâna anterioară. Numărul total al schimburilor a fost de 247, iar capitalizarea companiilor pe ATS a urcat la 7,901 miliarde de lei.

Potrivit statisticilor BVB, în cele 83 de şedinţe de tranzacţionare care au fost realizate în acest an au fost consemnate pe toate pieţele administrate tranzacţii cu acţiuni în valoare totală de 3,49 miliarde de lei, iar media zilnică de tranzacţionare a fost de 42,069 milioane de lei. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Daniel Badea)