Cei mai buni profesionişti în comunicarea cu investitorii, premiaţi de ARIR în 25 noiembrie

Bucureşti, 9 oct /Agerpres/ - Cei mai buni profesionişti din Relaţia cu Investitorii vor fi premiaţi în data de 25 noiembrie în cadrul unei Gale organizate de Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă (ARIR) în colaborare cu Institutional Investor.

'Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) în colaborare cu Institutional Investor - lider al industriei de cercetare şi analiză comparativă a companiilor - vor recunoaşte performanţa în Relaţia cu Investitorii (IR) pentru prima dată în România în cadrul Galei AR&IR din 25 noiembrie 2019. Investitorii instituţionali din întreaga lume, activi în piaţa de capital din România, au evaluat cu mare atenţie companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti prin intermediul platformei Extel. Folosind un sistem de punctaj de la 1 (mediu) la 5 (excelent) investitorii au evaluat emitenţii din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) din perspectiva: cunoştinţelor de business ale echipei de IR; evoluţiei activităţii relaţiei cu investitorii faţă de anul anterior; calităţii întâlnirilor şi a evenimentelor cu investitorii (roadshow-uri); calităţii rapoartelor anuale / a informaţiilor publicate; website-ului / conferinţelor trimestriale; proactivităţii directorilor executivi', precizează ARIR într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

Cu mai mult de 500 voturi a fost stabilit clasamentul pentru cel mai bun Director General (CEO), cel mai bun Director Financiar (CFO), cea mai bună Companie din perspectiva activităţii de Relaţia cu Investitorii şi cel mai bun profesionist în Relaţia cu Investitorii.

Analiza a fost realizată în perioada 11 martie - 12 aprilie 2019. Companiile votate prin intermediul platformei Extel sunt cele care au avut întâlniri cu investitorii instituţionali, fără a se limita la cele înregistrate în platformă. Fondurile de investiţii (Fondul Proprietatea şi cele cinci Societăţi de Investiţii Financiare) nu au fost incluse în analiză.

'Relaţia cu Investitorii nu reprezintă doar o profesie, ci o stare de spirit, o forţă care conduce la excelenţă în comunicarea cu investitorii. Fiecare întâlnire cu aceştia este un test al credibilităţii companiei în faţa celor care acordă încredere, resurse financiare şi timp echipei care administrează compania listată la bursă. ARIR este mândră că a făcut posibilă o astfel de colaborare pentru a promova piaţa de capital din România şi cei mai buni profesionişti ai săi', a declarat Daniela Şerban, preşedinte ARIR.

La rândul său, Amani Korayeim, director All-EMEA Sales and Product Development - II and Extel Research a precizat că acest eveniment reprezintă o etapă importantă pentru ARIR.

'Institutional Investor Research este încântată să fie alături de ARIR la prima sa gală anuală de premiere a celor mai buni profesionişti din Relaţia cu Investitorii şi să ofere o analiză comparativă independentă a emitenţilor din România. Evenimentul reprezintă o etapă importantă pentru tânăra asociaţia, care şi-a dovedit ambiţia şi profesionalismul. Suntem entuziaşti în ceea ce priveşte schimbarea pe care ARIR o aduce în piaţă internă', a precizat Korayeim.

ARIR, înfiinţată în noiembrie 2018, este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată cu scopul de oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii (IR) şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii şi în guvernanţă corporativă. Membrii fondatori sunt Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management - suc. Bucureşti, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Şerban, Cosmin Răduţă şi Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom şi Antibiotice s-au alăturat ca Membri Asociaţi şi INNOVA Project Consulting ca Membru Afiliat.

Institutional Investor oferă cercetări şi clasamente de referinţă foarte respectate şi are un istoric dovedit de anticipare a personalităţilor şi tendinţelor care pot influenţa cel mai mult pieţele de capital. În martie 2018, Institutional Investor a achiziţionat compania Extel şi o integrează în divizia sa de cercetare. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu)