Companiile mari de tehnologie active în România au ajuns la un rulaj de 3 miliarde de euro, în 2019 (analiză)

Bucureşti, 16 iul /Agerpres/ - Marile companii de tehnologie din România şi-au majorat de patru ori afacerile şi echipele pe plan local, în ultimii 10 ani, la peste 3 miliarde de euro şi 50.000 de angajaţi, consemnaţi în 2019, reiese dintr-o analiză realizată de Cushman & Wakefield Echinox, publicată joi.

Conform datelor centralizate, cea mai mare parte a acestor companii, precum Amazon, IBM, HP, Microsoft sau Oracle, se regăsesc şi în topul celor mai mari companii de tehnologie la nivel global.

'Cu o contribuţie de 5,5% la formarea PIB-ului României în 2019, sectorul tehnologiei a devenit un pilon important al economiei naţionale, dar şi al pieţei imobiliare, în condiţiile în care companiile din această industrie au fost în ultimul deceniu cel mai activ ocupant de birouri atât în Bucureşti, cât şi în celelalte centre universitare din ţară, precum Cluj, Timişoara sau Iaşi, generând, în medie, circa 40% din cerere', se arată în concluziile cercetării de specialitate.

Date recente publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) indicau la nivelul anului 2018 un număr de 140.000 de angajaţi în industria IT din România, cea mai mare parte a acestora în Bucureşti (46%), Cluj (12%), Timişoara (9%) şi Iaşi (6%).

În acest an, la nivelul lunii mai, salariile medii nete ale angajaţilor români care activează în domeniul tehnologiei informaţiei au fost de circa 7.800 de lei (1.600 de euro), fiind cele mai mari din economia românească, dar printre cele mai mici din industria IT la nivel mondial, piaţă locală rămânând extrem de competitivă din punct de vedere al costurilor salariale, notează consultanţii Cushman & Wakefield Echinox.

Analiza de specialitate evidenţiază, în acelaşi timp, că stocul de birouri moderne din Bucureşti şi oraşele regionale (Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Braşov) se ridică la aproximativ 4 milioane de metri pătraţi, găzduind circa 350.000 de angajaţi din domenii diverse, precum IT, telecom, servicii financiare (bănci - asigurări), servicii profesionale (avocaţi - consultanţi), media etc.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, ce activează în toate segmentele pieţei imobiliare şi afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent.

Cu venituri de 8,8 miliarde de euro la nivel global, serviciile principale ale companiei sunt: consultanţă în gestionarea activelor şi investiţiilor, pieţe de capital, închirieri, administrarea proprietăţilor, reprezentarea chiriaşilor, servicii de proiect şi evaluare. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu)