Dăncilă: Guvernul acordă atenţia cuvenită proiectelor de infrastructură în sectorul gazelor naturale

TGN S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.
Bucureşti, 25 ian /Agerpres/ - Guvernul acordă atenţia cuvenită proiectelor de infrastructură în sectorul gazelor naturale, având ca obiectiv siguranţa livrărilor de gaze şi reducerea dependenţei energetice prin diversificarea surselor şi a rutelor de aprovizionare, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă, vineri, în deschiderea şedinţei de guvern.

'Continuăm să acordăm atenţia cuvenită proiectelor de infrastructură în sectorul gazelor naturale, pentru că obiectivul nostru este să creştem siguranţa livrărilor de gaze şi să reducem dependenţa energetică prin diversificarea surselor şi a rutelor de aprovizionare. Faptul că ieri au fost semnate două contracte de finanţare între Transgaz şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare totală de 138 de milioane de euro, reprezintă o premisă solidă că proiectele strategice în domeniul infrastructurii energetice vor fi realizate la termenele stabilite', a precizat Dăncilă. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin)