Fitch confirmă ratingul pe termen lung al Transelectrica la ''BBB'' şi îl retrage

BVB BURSA DE VALORI BUCUREȘTI SA
Bucureşti, 19 dec /Agerpres/ - Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice 'Transelectrica' a anunţat vineri că agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat, în data de 19 decembrie 2019, ratingul pe termen lung al companiei, la nivelul celui înregistrat în anul 2018, respectiv 'BBB', perspectiva atribuită fiind stabilă.

'Prezenta opinie de rating de credit reflectă profilul solid de afaceri al Transelectrica ca operator de transport şi sistem, ale cărui venituri sunt susţinute de baza activelor reglementate (BAR), precum şi de abordarea prudentă şi responsabilă în derularea activităţii operaţionale', se arată într-un comunicat al companiei, remis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Calificativul obţinut se situează cu o treaptă peste ratingul suveran ('BBB minus'/cu perspectivă stabilă), în condiţiile în care România deţine 58,7% din Transelectrica.

Totodată, din considerente comerciale, Fitch Ratings retrage ratingul pe termen lung acordat Transelectrica.

În prezent, compania este evaluată şi monitorizată de agenţia de rating Moody's Investors Service. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică)