FT: BCE este îngrijorată de expunerea BBVA, UniCredit şi BNP Paribas la debitorii din Turcia

New York, 10 aug /Agerpres/ - Deprecierea lirei turceşti a continuat şi vineri, pe fondul sporirii temerilor noii agenţii de supervizare bancară (SSM) din cadrul BCE privind expunerea unora dintre cele mai mari bănci din zona euro - BBVA, UniCredit şi BNP Paribas - la Turcia, au declarat pentru Financial Times (FT) surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Vineri dimineaţă, moneda Turciei a atins un minim istoric, de şase lire pentru un dolar, după ce, în cursul nopţii, s-a depreciat cu peste 5%. Ulterior s-a tranzacţionat la 5,82 lire/USD. De la începutul anului şi până în prezent, lira turcească a pierdut peste 35% din valoare, din cauza temerilor privind creşterea influenţei preşedintelui Tayyip Erdogan asupra politicii monetare şi a tensiunilor geopolitice.

În urma deprecierii lirei turceşti, SSM a început în ultimele luni să urmărească atent legăturile creditorilor europeni cu Turcia, dar situaţia nu a ajuns într-un punct critic. Sunt expuse în special grupurile bancare BBVA (Spania), UniCredit (Italia) şi BNP Paribas (Franţa), toate cu operaţiuni semnificative pe piaţa turcească, susţin sursele.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a minimalizat joi noaptea îngrijorările cetăţenilor privind deprecierea lirei.

Acţiunile băncilor europene sunt sub presiune, indicele Euro Stoxx Banks înregistra vineri dimineaţă un declin de 0,5%, în timp ce titlurile BBVA au scăzut cu 4%, ale UniCredit cu 2,3% şi ale BNP Paribas cu 1,2%.

BCE este îngrijorată că debitorii din Turcia, afectaţi de deprecierea semnificativă a lirei, ar putea să nu-şi mai poată achita creditele în valută, care constituie aproximativ 40% din activele sectorului bancar turcesc.

Deprecierea lirei faţă de dolar a lăsat şi băncile locale expuse din cauza nivelului împrumuturilor în valută din Turcia. Analiştii de la Goldman Sachs susţin că o depreciere până la 7,10 lire/USD 'ar putea eroda în mare măsură excesul de capital al băncilor'.

Charles Robertson, economist şef al Renaissance Capital, apreciază că 'pieţele şi-au pierdut încrederea în triumviratul preşedintelui Erdogan, ginerele său numit ministru de Finanţe şi capacitatea Băncii Centrale de a acţiona aşa cum trebuie'.

Joi, ministrul turc de Finanţe a dat asigurări că sectorul bancar este protejat de structura robustă a capitalului şi de bilanţ.

'Contrar declaraţiilor speculative făcută pe piaţă privind băncile şi companiile noastre noastre, autorităţile noastre de reglementare nu văd o problemă în cursul de schimb sau la nivelul lichidităţilor', a menţionat acesta.

Reprezentanţii BCE, BBVA, UniCredit şi BNP Paribas nu au comentat informaţiile. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică)