Garanti Bank a semnat două acorduri de împrumut de peste 77 de milioane de euro, cu IFC şi BEI

BVB BURSA DE VALORI BUCUREȘTI SA
Bucureşti, 27 dec /Agerpres/ - Garanti Bank a semnat două acorduri de împrumut, în valoare de peste 77 de milioane de euro, cu International Finance Corporation (membră a Grupului Băncii Mondiale) şi cu Banca Europeană de Investiţii, pentru finanţarea producătorilor de energie sustenabilă şi a companiilor mici şi mijlocii, informează banca printr-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Acordul de împrumut cu International Finance Corporation, în valoare de 55 de milioane de euro, este destinat finanţării producătorilor de energie sustenabilă şi a producătorilor şi furnizorilor de echipamente sau produse din domeniul energiei sustenabile. Din suma totală, cel puţin 50% vor fi utilizaţi pentru finanţarea proiectelor eligibile de energie sustenabilă.

Împrumutul de la Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 22,3 de milioane de euro, are scopul de a finanţa întreprinderile mici şi mijlocii româneşti (70%) şi companiile mijlocii (30%). Din suma totală, cel puţin 5 milioane de euro vor fi destinate creditării companiilor deţinute sau gestionate de către femei.

Grupul Garanti România a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net consolidat de 133 milioane lei, în creştere cu peste 7% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, precum şi venituri nete consolidate de 426 milioane lei.

Grupul, ce reuneşte Garanti Bank, Garanti Leasing şi Garanti Credite de Consum, a consemnat în perioada ianuarie-septembrie o creştere de 11% a volumului total de active, care depăşeşte în prezent 12 miliarde lei.

La nivel individual, Garanti Bank a înregistrat un profit net de 108 milioane lei la finalul lunii septembrie, reprezentând o creştere de 9,5% de la an la an.

Grupul Garanti România este deţinut de Turkiye Garanti Bankasi (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acţionarul majoritar al TGB.AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu)