IAR Braşov a obţinut un profit net în creştere la 28,7 milioane lei, în 2018

BVB BURSA DE VALORI BUCUREȘTI SA
Bucureşti, 28 feb /Agerpres/ - IAR Braşov a obţinut un profit net de 28,7 milioane lei, în 2018, în creştere cu 18,8% faţă de anul anterior, se arată într-un raport transmis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cifra de afaceri afaceri netă a companiei a urcat de la 192,725 milioane lei la sfârşitul lui 2017, la 264 milioane lei la 31 decembrie 2018.

Veniturile din exploatare au fost de peste 296 milioane lei, în timp ce cheltuielile de exploatare s-au ridicat la 263 milioane lei.

La 31 decembrie 2018, IAR avea active totale de 323,06 milioane lei şi datorii curente de 93,021 milioane lei.

Acţionarul principal al IAR este statul român, care deţine prin Ministerul Economiei, 64,89% din acţiuni.

IAR Braşov este o companie aeronautică de tradiţie cu rădăcini adânci în istoria aviaţiei, activitatea sa începând încă din anul 1925. Reînfiinţată după 1968, a cooperat în principal cu firme occidentale, precum Aerospatiale şi Turbomeca din Franţa, Britten Norman din Marea Britanie.

Din 1970, IAR Braşov a devenit unicul fabricant de elicoptere din România, atât militare cât şi civile. Începând cu anul 1978, a rămas singurul fabricant mondial al versiunii militare a elicopterului Puma, al cărui contract de licenţă a fost semnat în 1974.

IAR Braşov a produs şi livrat mai mult de 360 elicoptere Puma şi Alouette III sub licenţă Aerospatiale (astăzi integrată în compania Airbus Helicopters fosta Eurocopter SAS), 830 planoare şi motoplanoare, precum şi 136 avioane uşoare în proprie concepţie.

În prezent, IAR este o unitate specializată pentru mentenanţă, reparaţii şi reparaţii capitale pentru elicopterele Puma şi Alouette III.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu)