Ministerul Finanţelor a atras, luni, 695 milioane de lei de la bănci, la un randament de 4,06% pe an

Bucureşti, 9 sep /Agerpres/ - Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 695 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 79 luni, la un randament mediu de 4,06% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 600 de milioane de lei, iar băncile au subscris circa 1,245 miliarde de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 90 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în septembrie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,995 miliarde de lei, din care 200 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,3 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 495 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica)