Obligaţiunile Autonom Services se listează la BVB

BRD BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.
Bucureşti, 2 dec /Agerpres/ - Obligaţiunile denominate în euro emise de Autonom Services (AUT24E) vor intra de miercuri la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit unui anunţ al BVB, postat pe site, obligaţiunile sunt negarantate şi neconvertibile, cu o maturitate de 5 ani, respectiv în data de 12 noiembrie 2024.

Dobânda este fixă, de 4,45% pe an plătibilă anual. Emisiunea cuprinde 20.000 de obligaţiuni, cu o valoare nominală de 1.000 de euro, ceea ce înseamnă o valoare totală de 20 milioane de euro.

'Prin realizarea emisiunii de obligaţiuni, unul dintre obiectivele specifice ale Autonom Services constă în creşterea maturităţii medii a finanţărilor atrase, astfel încât, dată fiind maturitatea de cinci ani a obligaţiunilor, scadenţa medie a finanţărilor atrase să crească substanţial, în acord cu durata medie de patru ani a contractelor de leasing operaţional, principala categorie de servicii prestată. Alte două obiective se referă la asigurarea finanţării creşterii organice a afacerii de leasing operaţional şi rent-a-car şi la posibile achiziţii de companii', se arată în anunţ.

Emisiunea a fost intermediată de BRD-Groupe Societe Generale şi BT Capital Partners, obligaţiunile fiind vândute printr-un plasament privat derulat în noiembrie 2019.

Societatea Autonom Services şi-a început activitatea în anul 2006, în Piatra-Neamţ, fiind orientată spre sectorul de rent-a-car (închiriere autovehicule pe termen scurt), oferind servicii preponderent persoanelor fizice. Societatea s-a extins rapid, iniţial în zona Moldovei (2006) şi, ulterior, în majoritatea oraşelor mari din ţară (2007 - 2008), ajungând să fie prima şi singura societate de profil cu acoperire extinsă la nivel naţional (prin raportare la marile centre urbane ale ţării şi având în vedere distribuirea geografică a punctelor de lucru). În prezent, Autonom Services are peste 500 de angajaţi, o flotă ce depăşeşte 9.000 de autoturisme, mai mult de 40 de agenţii în peste 30 de oraşe din Romania, precum şi în Ungaria (două agenţii) şi Serbia (o agenţie). Antreprenorii Marius şi Dan Ştefan sunt cei doi acţionari ai Autonom Services. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)