Opt companii de brokeraj au aderat la UNSICAR

Bucureşti, 19 iul /Agerpres/ - Opt companii de brokeraj de asigurare s-au alăturat Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări - UNSICAR, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

Acestea sunt următoarele: Arpemix - Consult Broker de Asigurare (Braşov), Pro As Milenium Broker de Asigurare (Bucureşti), CND International Broker de Asigurare (Bucureşti), Asifort Broker de Asigurare (Ploieşti), Adecar Broker de Asigurare (Câmpina), Forum Insurance Broker (Bucureşti), Idea Broker de Asigurare (Bucureşti) şi Leader Team Broker de Asigurare (Bucureşti).

Aderarea acestor companii a fost aprobată în unanimitate de Adunarea Generală UNSICAR, care a avut loc joi, 19 iulie 2018, la Hotel Hilton, Bucureşti. Prin urmare, începând cu această dată, asociaţia profesională a brokerilor de asigurare reuneşte 72 de companii.

Anterior acestei şedinţe, UNSICAR a încheiat un acord de colaborare cu MARSH Broker de Asigurare-Reasigurare, accord care vizează susţinerea reciprocă şi o informare bidirecţională.

În cadrul Adunării Generale, membrii UNSICAR au discutat despre efectele noului Regulament General privind protecţia datelor personale (GDPR) asupra activităţii lor operaţionale, dar şi despre aşteptările legate de viitoarea legislaţie a distribuţiei în asigurări (legea de transpunere a Directivei IDD). Un alt subiect de dezbatere l-a constituit pachetul de propuneri de modificare a statutului UNSICAR.

Potrivit presedintelui UNSICAR, Dorel Duţă, cea mai mare provocare a anului 2018 pentru brokerii de asigurare o reprezintă noua legislaţie privind distribuţia asigurărilor, care va redesena arhitectura întregii pieţe de asigurări.

'UNSICAR este partener permanent de dialog al autorităţilor şi va continua toate demersurile necesare pentru a-şi aduce contribuţia la creionarea noii legislaţii, astfel încât aceasta să asigure echilibrul întregii pieţe de asigurări', a precizat Dorel Duţă.

Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări - UNSICAR, organizaţie înfiinţată în anul 2000, reprezintă 72 de companii - de brokeraj de asigurare, de regularizare daune, de pregătire profesională. Cota membrilor UNSICAR totalizează peste 60% din piaţa de brokeraj de asigurare. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)