Rădulescu (BNR): Moratoriul de plată a creditelor şi a dobânzilor aferente ar putea să ascundă dezechilibre, nu să le rezolve

Bucureşti, 15 iul /Agerpres/ - Moratoriul de plată a creditelor şi a dobânzilor aferente ar putea să ascundă dezechilibre, nu să le rezolve, şi vom vedea anul viitor dacă, într-adevăr, debitorii vor fi capabili să plătească creditele pe care le au, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, Eugen Rădulescu, director al Direcţiei de Stabilitate din Banca Naţională a României (BNR).

'Eu nu aş vrea să credem că, dacă situaţia sistemului bancar este mai mult decât onorabilă, în momentul de faţă, acest lucru are numai date fundamentale la bază. Are inclusiv acest Moratoriu de plată a creditelor şi a dobânzilor aferente care, până la urmă, ar putea să ascundă dezechilibre şi nu să le rezolve. Vom vedea anul viitor dacă, într-adevăr, debitorii vor fi capabili să plătească creditele pe care le au. Sigur, contează enorm de mult dacă vom avea un al doilea val de îmbolnăviri şi dacă economia mondială, nu numai a României, va reuşi să depăşească această criză pe care nu a mai avut-o lumea de peste 100 de ani', a afirmat Rădulescu.

Acesta a adăugat că Banca Naţională a recomandat băncilor să nu procedeze la acordarea de dividende în acest an, fiind vorba despre 'un rol inclusiv moral'.

'Am recomandat băncilor să nu procedeze la acordarea de dividende anul acesta. Este o recomandare pe care au făcut-o toate băncile centrale de-a lungul şi de-a latul lumii. A nu distribui dividende anul acesta are un rol inclusiv moral. Nu poţi ca anul viitor să te duci la contribuabil şi să spui că trebuie să sprijinim sistemul bancar - banca A, banca B, banca C - în condiţiile în care băncile respective s-au apucat să distribuie dividende ca şi cum nimic nu s-ar putea întâmpla rău în continuare. Nu poate fi mai mult de o recomandare pentru că băncile sunt entităţi care decid singure cum se comportă. În momentul de faţă, lucrurile par să fie sub control inclusiv din punctul de vedere al provizioanelor, al rezervelor de capital. În afară de o turnură cu totul îngrozitoare a lucrurilor băncile ar trebui să facă faţă momentului în care să revină la plata creditelor', a spus şeful Direcţiei de Stabilitate din BNR.

Reprezentanţi ai sistemului bancar din România discută, miercuri, despre evoluţia şi situaţia economică în cadrul evenimentului ZF Summit Bankers 20. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu)