Rosatom este pregătit să construiască centrala nucleară de la Belene, Bulgaria

SNN S.N. NUCLEARELECTRICA S.A.
Moscova, 4 mar /Agerpres/ - Compania rusă de stat Rosatom este capabilă să finalizeze în scurt timp construcţia centralei nucleare de la Belene (Bulgaria) şi este la acelaşi nivel cu alţi concurenţi pentru a participa la licitaţie, a afirmat vicepremierul rus Sergei Prihodko, conform agenţiei ruse de presă TASS, citată de Novinite.

Declaraţia a fost făcută în avanpremiera vizitei pe care o va efectua în Bulgaria premierul rus Dmitri Medvedev, în perioada 4-5 martie.

'Acum vedem o atitudine constructivă a actualului Guvern bulgar, care intenţionează să relanseze proiectul centralei nucleare de la Belene, iar compania rusă este pregătită să ia parte la licitaţie'. Principalele echipamente tehnologice ale centralei au fost deja fabricate şi se află în Bulgaria, a declarat Prihodko.

Oficialul rus a adăugat: 'Toate acestea arată că Rosatom este capabilă să asigure finalizarea centralei în timp util şi să devină partener în toate etapele de funcţionare ale unităţii'.

În acest an, Bulgaria intenţionează să invite investitorii să depună oferte pentru a construi o centrală nucleară cu o capacitate de 2.000 de Megawaţi la un cost plafonat la 10 miliarde de euro. Drept stimulente, autorităţile de la Sofia vor oferi blocuri de apartamente neocupate, fundaţiile viitoarelor reactoare care au fost deja construite şi două reactoare nucleare de fabricaţie sovietică care nu au fost utilizate niciodată.

La fel ca şi în cazul altor proiecte nucleare există o opoziţie faţă de centrala nucleară de la Belene şi, având în vedere istoricul Bulgariei, foarte mult scepticism faţă de promisiunile autorităţilor că acest proiect nu va afecta bugetul statului sau pe contribuabili.

Opinia generală a locuitorilor din regiune, a analiştilor, economiştilor şi chiar a unor parlamentari bulgari este că acest proiect nu va funcţiona. Şi dacă va fi pus în funcţiune, centrala de la Belene va fi în beneficiul Rusiei care încearcă să îşi crească influenţa în Bulgaria.

În schimb, Guvernul de la Sofia susţine că, în condiţiile în care UE face presiuni pentru reducerea emisiilor de CO2 cu 30% până în 2030, Bulgaria are nevoie, mai mult ca niciodată, de o a doua centrală nucleară.

Bulgaria respectă de mai mulţi ani ţintele privind utilizarea energiilor regenerabile propuse pentru anul 2020. Aproximativ 19% din electricitatea consumată este produsă din surse regenerabile, comparativ cu o medie de 17% în UE. Pe de altă parte, Bulgaria foloseşte şi cărbune în unele dintre cele mai poluante termocentrale ale Europei pentru a genera 46% din electricitatea consumată, iar acest procent creşte în timpul iernii.

Atât grupul chinez China National Nuclear Corp, cât şi cel sud-coreean Korea Hydro & Nuclear Power şi-au exprimat interesul pentru centrala de la Belene.

În 2008, compania rusă Atomstroyexport şi compania energetică de stat NEK au semnat un contract pentru designul, construcţia şi instalarea a două unităţi la o centrală nucleară ce urma să fie amplasată la Belene, pe Dunăre. Însă, în 2012, Bulgaria a anulat proiectul Belene, în lipsa unor investitori străini, la care s-au adăugat presiunile Bruxellesului şi Washingtonului de a limita dependenţa energetică a ţării faţă de Rusia.

În România, la jumătatea anului 2017, statul român a reluat negocierile cu China General Nuclear Power Corporation (CGNPC) privind construirea la Cernavodă a reactoarelor 3 şi 4 de tip CANDU 6, cu o putere instalată de câte 700 MW. Parteneriatul dintre Nuclearelectrica şi CGNPC a debutat în noiembrie 2015 prin semnarea unui memorandum în valoare de 6,5 miliarde euro pentru dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi)