Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat joi în localitatea Axente Sever, judeţul Sibiu

TGN S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.
Bucureşti, 26 mai /Agerpres/ - Delgaz Grid va sista joi, 28 mai, între orele 10 şi 13, alimentarea cu gaze naturale în localitatea Axente Sever, din judeţul Sibiu, pentru execuţia unor lucrări în sistemul de transport, de către Transgaz, a anunţat marţi compania.

Reprezentanţii Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

'În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).', se menţionează în comunicat.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 81.900 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,3 miliarde de euro. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica)