Societe Generale îşi va restructura operaţiunile de retail banking din Franţa (Challenges)

BRD BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.
Paris, 18 sep / Agerpres/ - Grupul bancar Societe Generale va prezenta vineri sindicatelor franceze un nou plan de restructurare a activităţilor de retail banking din Franţa, informează săptămânalul financiar Challenges, care citează surse din interiorul băncii.

Această reorganizare vizează mai multe mii de salariaţi şi 'ar putea afecta 20% din masa salarială', susţin sursele, care adaugă că Marie-Christine Ducholet, noul director responsabil pentru operaţiunile SocGen de retail banking din Franţa, urmează să se întâlnească vineri cu sindicatele.

Societe Generale, al treilea mare grup bancar din Franţa, a confirmat că o reuniune este prevăzută a avea loc vineri cu organizaţiile sindicale, dar nu a oferit alte detalii.

Analiştii se aşteaptă ca băncile franceze să accelereze măsurile de reducere a costurilor, în condiţiile în care acestea au probleme în a-şi atinge ţintele de profitabilitate pe fondul unor dobânzi extrem de mici.

Reuters susţine că sindicatele de la Societe Generale au avut deja o întâlnire cu directorul general al grupului, Frederic Oudea, în data de 12 septembrie, ocazie cu care Oudea nu a confirmat dar nici nu a negat zvonurile cu privire la posibile noi măsuri suplimentare de reducere a costurilor.

Potrivit sindicatului CGT, Oudea ar fi spus angajaţilor că banca va continua 'să caute noi modalităţi de reducere a costurilor'.

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume. În România, BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a treia bancă după totalul activelor. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi)