Sterian (Transgaz): Conducta BRUA nu are nicio legătură cu gazele din Marea Neagră

TGN S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.
Ploieşti, 28 nov /Agerpres/ - Conducta de gaze BRUA va fi finalizată la 31 decembrie 2019 şi nu va avea nicio legătură cu gazele din Marea Neagră, ci va transporta resursele care vor veni din zona caspică prin conducta trans-adriatică şi prin coridorul vertical, a declarat, miercuri, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, prezent la Aspen Energy Summit, care a avut loc la Ploieşti.

'La 31 decembrie 2018 vom avea prima staţie finalizată, cea de la Jupa, cu un an mai devreme faţă de punerea în funcţiune a conductei, 31 decembrie 2019. La 30 iulie vom avea a doua staţie de comprimare, de la Podişor, şi, în octombrie anul viitor, a treia staţie de comprimare, cea de la Bibeşti', a spus Sterian.

Potrivit acestuia, capacitatea de import-export cu Bulgaria va fi de 1,5 miliarde de metri cubi pe an, iar cea cu Ungaria, de 1,75 de miliarde de metri cubi pe an.

'La finalizarea BRUA faza I, nu are nicio legătură cu gazele din Marea Neagră, se va crea a treia capacitate a unor volume de transport pe reverse flow (în ambele sensuri - n.r.) de 1,5 miliarde de metri cubi cu Bulgaria şi 1,75 miliarde de metri cubi cu Ungaria', a adăugat oficialul Transgaz.

Totodată, el a menţionat că sursa gazelor care vor fi transportate prin BRUA sunt ţările din zona caspică, Iran, Irak şi Kurdistan, care vor veni în Europa prin TAP (Trans Adriatic Pipeline) şi, mai departe, prin coridorul vertical Grecia-Bulgaria-România.

Faza I a proiectului BRUA necesită o investiţie totală de 478,6 milioane de euro, iar termenul estimat de punere în funcţiune şi începere operare este decembrie 2019.

Acest proiect a primit o finanţare din partea Comisiei Europene de 179,3 milioane de euro, însemnând 40% din costurile totale. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu)