ŞTIRI DE WEEKEND 21 - 22 DECEMBRIE ECONOMIC

BRD BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.
ŞTIRI DE WEEKEND

*România are în operare 836 de kilometri de autostradă, reuşind în anul 2019 să dea în folosinţă doar 22,14 kilometri, respectiv Lugoj-Deva lotul 4, după ce, la începutul anului, ministrul interimar al Transporturilor la acea dată, Rovana Plumb, promitea 180 de kilometri de autostradă, deşi erau în execuţie şantiere pe 118 kilometri.

*Traficul feroviar între staţiile Drobeta Turnu Severin Mărfuri şi Valea Alba a fost redeschis în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, la ora 02.00, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

*Comportamentul turistului român s-a schimbat în ultimii ani în privinţa locurilor alese pentru petrecerea Sărbătorilor de Crăciun, în condiţiile în care tot mai des ies din sfera spaţiului familial, preferând sejururi cu activităţi dinamice şi diverse, în detrimentul celor clasice cu conţinut exclusiv culinar.

*Guvernul britanic a dispus producţia unei noi monede de 50 de pence cu prilejul ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, prevăzută să aibă loc pe 31 ianuarie, relatează AFP.

*Bulgaria şi-a îmbunătăţit prognoza de creştere pentru 2019 la 3,6%, de la o estimare anterioară de 3,4%, a declarat sâmbătă ministrul bulgar al Finanţelor, Vladislav Goranov, transmite Reuters.

*Rusia şi Ucraina au dezvăluit sâmbătă termenii noului acord privind tranzitul gazelor naturale, acord care prevede că Moscova va furniza gaze naturale Europei pentru o perioadă de cel puţin cinci ani via Ucraina iar grupul rus Gazprom va plăti companiei ucrainene Naftogaz suma de 2,9 miliarde dolari pentru a pune capăt disputelor juridice, transmite Reuters.

*Sancţiunile americane împotriva companiilor asociate cu construcţia gazoductului rusesc Nord Stream 2, promulgate vineri de Donald Trump, împiedică alte ţări 'să-şi dezvolte economia', a denunţat sâmbătă, alături de UE şi Germania, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, citată de France Presse.

*Companiile care participă la construcţia gazoductului Nord Stream 2 au anunţat sâmbătă că intenţionează să finalizeze, în cel mai scurt timp posibil, acest proiect destinat să crească livrările de gaze naturale ruseşti spre Europa, după ce un important subcontractor a suspendat lucrările de amplasare de conducte ca urmare a sancţiunilor americane, transmite Reuters.

*Deţin iahturi şi echipe de fotbal, se implică în politică şi controlează averi imense şi, uneori, viitorul naţiunilor lor; oligarhii, miliardarii şi magnaţii au început să reprezinte Europa de Est la fel de mult ca şi stepele nesfârşite, blocurile din prefabricate de beton şi renumitul instalator polonez, scrie Bloomberg News.

*Iranul, Malaezia, Turcia şi Qatarul iau în considerare să facă comerţ între ele cu aur şi
printr-un sistem barter ca un scut împotriva oricăror viitoare sancţiuni economice asupra lor, a declarat sâmbătă prim-ministrul malaezian Mahathir Mohamad, citat de Reuters.

*Preşedintele american Donald Trump a promulgat vineri legea ce impune sancţiuni companiilor implicate în construirea gazoductului rus Nord Stream 2, proiect aflat în miezul unei bătălii economice şi geopolitice între SUA şi Europa, informează AFP.

*Veniturile Bulgariei de pe urma vizitatorilor străini au scăzut cu 0,3% în primele zece luni din acest an, la 3,4 miliarde de euro, a anunţat Banca Centrală a Bulgariei, informează agenţia de presă Focus.

*Exporturile de produse de panificaţie au crescut cu 20% în acest an, cele mai apreciate produse în ţările Uniunii Europene, dar şi în SUA, Canada şi chiar Australia fiind cozonacii tradiţionali româneşti şi produsele congelate, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.

*Numărul autoturismelor 'verzi' cumpărate de români, în primele 11 luni ale anului, a crescut cu aproape 50% în comparaţie cu intervalul similar din 2018, ajungând la 6.015 de unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de AGERPRES.

*Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, aprobată la finalul anului trecut, a modificat radical activitatea în sectorul energetic, introducând noi taxe, plafonând preţuri sau reglementând din nou pieţe liberalizate, lucruri care au determinat România să devină importator net de electricitate, din exportator, cum era până atunci, în timp ce preţul gazelor pe bursă a ajuns la recorduri istorice.

*Piaţa neagră a ţigaretelor înregistrează în noiembrie prima creştere din acest an, de 1,8 puncte procentuale până la 12,3%, faţă de 10,5% în septembrie, conform unui studiu Novel Research.

*Activele nete totale ale celor 95 de fonduri mutuale româneşti au atins 24,69 miliarde lei la sfârşitul lunii noiembrie, în timp ce numărul total de investitori în aceste fonduri a fost de 339.000, potrivit unui buletin informativ realizat de Smartfin, platforma financiara de informare despre fondurile de investiţii din România.

*Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri în această săptămână pe Bursa de la Bucureşti, generând tranzacţii de peste 42,09 milioane de lei, urmate de acţiunile Fondului Proprietatea, cu 27,56 milioane de lei şi de cele ale BRD, cu schimburi de 16,82 milioane de lei.

*Cozile de la ghişeu se vor transforma în click-uri pe dispozitive mobile, a anunţat, duminică, într-o postare pe Facebook, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

*Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor s-a autosesizat în legătură cu posibila existenţă a unei diferenţe de debitare la una din pompele benzinăriei OMV de pe Şoseaua de Centură a Bucureştiului şi a demarat un control, dar în urma verificărilor nu s-au constatat abateri de la limitele legale, a anunţat duminică instituţia într-un comunicat de presă.

*Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de precipitaţii în general moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă de duminică, ora 20:00, până marţi, la ora 20:00. AGERPRES/(AS - editor: George Bănciulea)