ŞTIRI DE WEEKEND - ECONOMIC - 1 - 2 DECEMBRIE

BVB BURSA DE VALORI BUCUREȘTI SA
ŞTIRI DE WEEKEND

* Schimbările propuse la regimul de taxare onshore analizate recent Parlament vor afecta în egală măsură industria românească de extracţie şi prelucrare a gazelor naturale şi buzunarele consumatorilor de energie, afirmă reprezentanţii Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), într-un comunicat remis duminică AGERPRES.

* Banca Transilvania, Transgaz şi OMV Petrom au fost cele mai tranzacţionate acţiuni în luna noiembrie pe Bursa de la Bucureşti, unde rulajul total pe segmentul principal a depăşit uşor 863 milioane de lei, potrivit statisticilor publicate pe BVB.

* Cuvintele 'translare', 'meteo şi 'traducere' au fost cele mai căutate de români pe Google, acestea fiind accesate de peste 12 milioane de ori în primele 10 luni din acest an, relevă o analiză de specialitate, care a scos la iveală că necesităţile de traducere sunt pe primul loc în relaţia cu motorul de căutare.

* Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice, precum ninsoare, care, asociată cu intensificări ale vântului, va determina producerea viscolului, fenomen ce va avea loc cel mai frecvent în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei, dar şi ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi, mai rar, lapoviţă şi ploaie, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

* Google România a postat sâmbătă un Doodle special dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

* Primele 30 de autobuze noi, achiziţionate de Primăria Capitalei, au intrat sâmbătă pe cinci trasee de transport în comun şi sunt funcţionale, afirmă Societatea de Transport Bucureşti (STB), într-un comunicat remis AGERPRES.

* Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în octombrie cu 0,52%, ajungând la 1.687.495 milioane, comparativ cu 1.678.816 de poliţe PAD active la 31 octombrie 2017, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.

* Deutsche Bank nu se confruntă cu riscul unei preluări, a afirmat directorul general Christian Sewing, după ce acţiunile celui mai mare grup bancar din Germania au scăzut vineri la un nivel record, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu)