ŞTIRI DE WEEKEND - ECONOMIC 7 - 8 septembrie

BVB BURSA DE VALORI BUCUREȘTI SA
ŞTIRI DE WEEKEND

*Românii care vor dori să meargă cu voucherele de vacanţă în lunile octombrie, noiembrie, martie şi aprilie ar putea primi de anul viitor 2.080 de lei, a anunţat, sâmbătă, ministrul Turismului, Bogdan Trif, adăugând că nu se va renunţa la acordarea voucherelor de vacanţă după 2020.

* Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi-a exprimat vineri speranţa, adresându-se unui grup de peste 40 de patroni francezi şi germani, că noua Comisie Europeană va pune în aplicare 'o agendă de suveranitate' în primele 18 luni ale mandatului, relatează AFP.

*Societatea de Transport Bucureşti va înfiinţa, de luni, patru linii de autobuz şcolare speciale, care vor funcţiona în corelare cu structura noului an şcolar, doar în perioadele semestriale când sunt desfăşurate cursuri, informează STB printr-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook.

*Rusia şi Republica Moldova sunt aproape de a ajunge la un acord privind furnizările de gaze, a anunţat sâmbătă agenţia rusă de presă RIA, care citează declaraţia în acest sens a purtătorului de cuvânt al Kremlinului, după întâlnirea de la Moscova dintre preşedinţii celor două ţări, Vladimir Putin şi Igor Dodon, transmite Reuters.

*'Banii aruncaţi din elicopter' nu sunt o soluţie pentru a stimula cheltuielile de consum şi a creşte inflaţia, a declarat Thomas Jordan, preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB), la un eveniment desfăşurat la Universitatea din Zurich, transmite Reuters.

*Prima lună de toamnă păstrează multe din caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind călduroasă, cel puţin în primele două decade, iar precipitaţiile vor fi mai reduse cantitativ faţă de cele înregistrate în lunile de vară, conform prognozei pe luna septembrie, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

*Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 pe scara Richter s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora locală 2:21, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la adâncimea de 136 de kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

*Hidroelectrica solicită aprobarea acţionarilor pentru a contracta servicii de asistenţă juridică în vederea achiziţionării unor active ale UCM Reşiţa şi ale grupurilor Enel România şi CEZ România, potrivit convocatorului şedinţei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor care va avea loc pe 13 septembrie.

*Aproape 70% din suprafaţa ţării a intrat într-un proces de aridizare din cauza schimbărilor climatice, iar irigaţiile nu mai sunt suficiente pentru a proteja culturile de temperaturile extrem de ridicate, susţine preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice 'Gheorghe Ionescu-Şişeşti', Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii.

*Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut în iulie la 13,7%  din totalul consumului, cu 1,2 puncte procentuale mai puţin faţă de mai şi cu 3,6 puncte procentuale comparativ cu ianuarie 2019, conform unui studiu Novel Research, în care se precizează că un nivel al contrabandei de sub 14% nu s-a mai înregistrat de şase ani.

*Valoarea tranzacţiilor realizate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a scăzut cu 29,17% în perioada 2 - 6 septembrie 2019, comparativ cu săptămâna precedentă, totalizând 119,929 milioane de lei, potrivit statisticilor publicate de BVB.

*Patria Bank vrea să emită, în perioada 16 septembrie - 4 octombrie, cel puţin 6.000 de obligaţiuni în valoare de minimum 3 milioane de euro, potrivit unui document al băncii.

*Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) susţine accesibilitatea gazului natural pentru consumatorii finali români, iar acest lucru este posibil prin creşterea concurenţei pe piaţa cu amănuntul a clienţilor casnici, precum şi adaptarea nivelului de protecţie acordat acelor consumatori vulnerabili, a afirmat, într-un comunicat de presă, Franck Neel, preşedintele FPPG. AGERPRES/(AS - editor: George Bănciulea)