ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 14 SEPTEMBRIE

ŞTIRILE AMIEZII

* Preţurile la energie stabilite pe platforma bursieră de unde furnizorii cumpără electricitate pentru consumatorii casnici vor fi în trimestrul patru cu 45% mai mari decât în trimestrul doi, şi, totodată, sunt similare cu cele de pe piaţa spot, potrivit datelor postate pe site-ul bursei de energie OPCOM.

* Garanti Leasing, parte a Garanti România, a încheiat un acord de finanţare în valoare de 10 milioane de euro cu Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN), urmând ca această facilitate să fie utilizată pentru a sprijini activităţile Garanti Leasing, care va oferi contracte de leasing financiar întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), în special pentru echipamente, utilaje si vehicule comerciale, informează un comunicat al băncii.

* Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au efectuat, în primele şapte luni din 2017, un număr de 21.709 acţiuni de control la nivel naţional, în scădere cu 9,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, fiind aplicate amenzi în valoare de circa 22,35 milioane de lei, cu 14% sub nivelul din perioada de referinţă a anului trecut, reiese din Raportul de activitate al instituţiei, consultat de AGERPRES.

* Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna septembrie, TVA în valoare de peste un miliard de lei, se arată într-un comunicat al instituţiei remis, joi, AGERPRES.

* Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în termeni nominali cu 6,5% în primele şapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2016, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS) remis, joi, AGERPRES.

* Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi MedLife au fost premiate la Varşovia, la cea de-a treia ediţie a Premiilor Pieţei de Capital din Europa Centrală şi de Est (ECE), se arată într-un comunicat de presă al operatorului pieţei de capital.

* Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut cu 13,7%, în termeni nominali, în primele şapte luni din acest an comparativ cu perioada similară din 2016, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS) remis, joi, AGERPRES.

* Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană şi ţările EFTA (Asociaţia Europeană a Liberului Schimb n.r.) au crescut cu 5,5%, până la 903.143 unităţi în luna august 2017, un ritm dublu de creştere faţă de avansul de 2,6% înregistrat în luna iulie, a anunţat joi Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/, informează Reuters.

* Producătorii de arme de asalt, gloanţe şi rachete din fostele ţări comuniste din Europa de Est au înregistrat o creştere a comenzilor în urma conflictelor din Orientul Mijlociu, dar pe lângă vânzarea de arme către statele din Orientul Mijlociu, est-europenii au încheiat acorduri şi cu SUA şi alte terţe părţi, informează Bloomberg.

* Sancţiunile adoptate de administraţia de la Washington au făcut 'aproape imposibilă' finanţarea unor mari proiecte în Rusia, a declarat miercuri directorul general de la grupul petrolier austriac OMV, Rainer Seele, informează Interfax.

* Seminţele de mac identificate în două livrări de grâu oprite de autorităţile egiptene 'nu sunt foarte periculoase', a declarat miercuri seară ministrul egiptean al Agriculturii, Abdel Moneim Al-Banna pentru Reuters.AGERPRES