ŞTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 16 APRILIE

ŞTIRILE AMIEZII

* Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut, în februarie 2018, faţă de luna precedentă, ca serie brută cu 2,3%, dar a scăzut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,3%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

* Numărul suspendărilor de firme din România cu capital străin a crescut cu 66,52%, în primele două luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, în timp ce numărul dizolvărilor s-a majorat cu 74,21%, potrivit datelor prezentate, luni, într-o conferinţă de presă, de Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

* Consilierii de probaţiune din Bucureşti şi alte 23 de judeţe din ţară au anunţat că protestează luni, până la ora 13:00, prin întreruperea lucrului şi staţionarea în faţa sediilor serviciilor de probaţiune, dorind să atragă un semnal de alarmă asupra consecinţelor pe care le va avea proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate dacă va fi adoptat luni de Parlament în forma actuală.

* Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut ca serie brută cu 9,4%, în primele două luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS) remis, luni, AGERPRES.

* Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a semnat ordinul de începere a lucrărilor la staţiile de comprimare gaze naturale de la Podişor, Bibeşti şi Jupa din cadrul proiectului 'Dezvoltarea sistemului naţional de transport gaze naturale pe coridorul Bulgaria - România - Ungaria - Austria (BRUA) - Faza 1', potrivit unui comunicat al companiei.

* Echipe ale Administraţiei Naţionale 'Apele Române' (ANAR) au neutralizat unda de poluare de pe râul Mureş cauzată de Termocentrala Iernut astfel că, luni, în aval de salba de baraje absorbante, nu mai erau vizibile pete compacte de ulei şi nici irizaţii, informează un comunicat al instituţiei.

* Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a înregistrat o valoare de 258 de milioane de euro în primul trimestru din 2018, nivel semnificativ mai scăzut faţă de cel raportat în perioada similară din 2017, arată o analiză a Deloitte România, realizată pe baza surselor publice şi a tranzacţiilor cu valoare comunicată.

* Farmec, cel mai mare producător autohton de cosmetice, a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de peste 214 milioane de lei (45,8 milioane de euro), în creştere cu 9,12% faţă de anul precedent, potrivit unui comunicat al companiei, remis, luni, AGERPRES.

* Majorarea ROBOR la trei luni până la 3,5% ar putea duce la creşterea dobânzii medii la creditele în lei pentru companii până la 6-8%, ceea ce ar cauza majorarea costului de finanţare şi, prin urmare, un risc în creştere de intrare în insolvenţă pentru unele firme, susţine preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Iancu Guda, într-un articol postat pe blogul său.

* Uniunea Europeană (UE) va extinde probabil interdicţia privind importurile de carne de pasăre procesate de firma braziliană BRF SA - cel mai mare exportator de pui din lume - conform unui articol apărut într-un ziar local, Folha de S. Paulo, transmite Reuters.

* Suma Chakrabarti, preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - înfiinţată pentru a ajuta finanţarea tranziţiei fostei Europe comuniste la economia de piaţă - vrea să extindă activitatea acesteia în Africa sub-sahariană, ducând instituţia financiară departe de rădăcinile sale.

* Industria auto germană trebuie să investească semnificativ în dezvoltarea maşinilor electrice şi a facilităţilor de producţie pentru baterii în Europa, pentru a face faţă concurenţei pe plan global, a afirmat ministrul Economiei, Peter Altmaier, într-un interviu apărut luni în publicaţia Bild, transmite Reuters.

* Peste 5,1 milioane de bebeluşi s-au născut în 2016 în Uniunea Europeană, iar în opt dintre cele 28 de state membre majoritatea bebeluşilor s-au născut în afara căsătoriei, în timp ce în alte opt ţări membre două treimi dintre nou-născuţi au părinţi căsătoriţi, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

* Shire Plc, lider global în domeniul bolilor rare, a anunţat luni că a obţinut 2,4 miliarde de dolari din vânzarea diviziei sale oncologice producătorului francez de medicamente Servier, transmite Reuters.

* Irlanda va deveni prima ţară din Uniunea Europeană care va obţine acces la piaţa cărnii de vită din China, care înregistrează cea mai rapidă creştere din lume, după ce, luni, ministrul agriculturii de la Dublin a anunţat că Beijingul a aprobat importurile de la trei procesatori irlandezi, transmite Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)
Devino membru al comunității InvestingRomania!

Deschide-ți un cont gratuit, iar noi te ținem la curent cu cele mai recente știri despre bursă și economie. Nu uita să-ți personalizezi contul InvestingRomania! Informația înseamnă putere

Deschide-ți un cont gratuit
Ai deja un cont?