ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 14 SEPTEMBRIE

BVB BURSA DE VALORI BUCUREȘTI SA
ŞTIRILE SERII

* Membrii federaţiei sindicale SANITAS vor picheta în zilele de 2, 4 şi 6 octombrie sediile ministerelor Muncii, Sănătăţii şi Finanţelor, iar pe 19 octombrie vor participa la un miting şi un marş, după care Consiliul Naţional va decide asupra datei la care va fi declanşată greva generală în sistemul sanitar, pe fondul nemulţumirilor legate de problemele cu care se confruntă sănătatea şi asistenţa socială din România.

* Preţurile la energie stabilite pe platforma bursieră de unde furnizorii cumpără electricitate pentru consumatorii casnici vor fi în trimestrul patru cu 45% mai mari decât în trimestrul doi, şi, totodată, sunt similare cu cele de pe piaţa spot, potrivit datelor postate pe site-ul bursei de energie OPCOM.

* Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Alpla Plastic preia activitatea de producţie şi comercializare de preforme de polietilen tereftalat (PET) a Amraz România, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis, joi, AGERPRES.

* Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a aprobat ca Marius-Alin Barbu, director general adjunct, să îşi continue interimatul la şefia societăţii, conform informaţiilor publicate pe site-ul operatorului pieţei de capital.

* Majoritatea sistemelor de operare, inclusiv Windows, OS X şi Linux, precum şi sisteme bazate pe kernel de Linux, cum sunt Android şi Tizen, au fost afectate de vulnerabilităţi în implementarea tehnologiei Bluetooth, cunoscute sub numele de 'BlueBorne', se arată într-o alertă publicată de către Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).

* Imposibilitatea utilizării de timbre autoadezive, stabilirea unui nivel minim al durităţii şi inexistenţa cuantumului redevenţelor se numără printre observaţiile aduse de companii la proiectul Legii resurselor hidrominerale, supus dezbaterii publice de către Ministerul Economiei.

* Şapte din zece români sunt deschişi să cumpere, în continuare, produsele companiilor care greşesc faţă de ei, atât timp cât acestea încearcă să-şi repare greşeala, iar, pe de altă parte, 19% dintre consumatori consideră că brandurile din România sunt sincere, arată rezultatele unui studiu de specialitate, dat joi publicităţii.

* Sindicaliştii Federaţiei Sanitas se pregătesc de proteste şi de un miting de amploare pe 19 octombrie, nemulţumiţi de limitarea sporurilor la nivelul ordonatorului principal de credite şi de propunerea referitoare la transferarea contribuţiilor de la angajator la angajat.

* Ministerul Finanţelor Publice (MFP) organizează, duminică, o nouă extragere pentru selecţia celor 100 de câştigători la Loteria bonurilor fiscale emise în perioada 1 - 31 august 2017.

* Depozitarul Central informează investitorii că, începând de vineri, până pe 14 septembrie 2020, va distribui dividende pentru acţionarii societăţii Antibiotice Iaşi, potrivit unui comunicat al Depozitarului, remis, joi, AGERPRES.

* Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 500 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu scadenţa pe 79 de luni, la un randament mediu de 3,36% pe an.

* Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) avea înregistrate, joi, 27.348 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor furnizate de agenţii economici.

* Ciclul record de retrogradări ale ratingurilor de ţară pare să se fi încheiat, a apreciat joi agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings, prognozând că anul viitor numărul deciziilor de îmbunătăţire a ratingului de ţară va fi comparabil cu cel al retrogradărilor, informează Reuters.

* Bulgaria a obţinut o recoltă de 5,76 milioane de tone de grâu anul acesta, cu 7,7% mai mult decât anul trecut, a anunţat Ministerul Agriculturii, transmite UkrAgroConsult.

* Comisia Europeană (CE) a prezentat joi propuneri de creare a unui cadru european de examinare a investiţiilor străine directe în Uniunea Europeană.

* Guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei, Ewald Nowotny, a apreciat, joi, că zona euro nu ar trebui să relaxeze condiţiile ce trebuie îndeplinite de statele membre UE care vor să adere la euro, adăugând că ar trebui analizate cu atenţie economiile statelor candidate, transmite Reuters.

* O performanţă mai slabă anul acesta în sectorul agricol ar putea reduce creşterea economiei Ungariei cu până la 0,5 puncte procentuale, se arată într-un studiu al experţilor Băncii Naţionale a Ungariei, publicat joi pe site-ul Portfolio.hu, transmite Reuters.

* Aproximativ 11,9% din locuitorii adulţi ai Uniunii Europene se declarau în 2015 cetăţeni activi, ceea ce înseamnă că au participat la mitinguri, au semnat petiţii sau au participat în alt mod la activităţi legate de grupurile politice, asociaţii sau partide, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

* Cancelarul Angela Merkel a cerut, joi, jucătorilor din industria auto germană să acţioneze pentru restabilirea încrederii în acest sector, după ce afacerea Dieselgate a fost una dintre problemele cheie dezbătute în campania pentru alegerile din 24 septembrie, transmit DPA şi Reuters.

* Grecia a finalizat vânzarea grupului feroviar Trainose către compania italiană de căi ferate (Ferrovie dello Stato) cu suma de 45 de milioane de euro (53,5 milioane de dolari), a anunţat, joi, Agenţia elenă de Privatizare (HRADF), transmit AP şi Xinhua. AGERPRES