ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 6 SEPTEMBRIE

ŞTIRILE SERII

*Rectificarea bugetară va fi finalizată până la sfârşitul lunii septembrie şi va fi pozitivă, informează Ministerul Finanţelor Publice, printr-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

*Antreprenorii îşi doresc ca măsura privind introducerea unui cont separat de TVA (split TVA) să-i încurce cât mai puţin, iar Guvernul lucrează la o soluţie de simplificare a procedurii, a declarat, miercuri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, într-o conferinţă de presă.

*Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a semnat 19 contracte finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, în valoare de 18 milioane lei, privind dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

*Staţiunile de pe litoral ar trebui administrate de o companie public-privată non profit, pe modelul staţiunilor franceze, susţin reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

*Mai puţin de 10 din cele aproximativ 40 de bănci din Londra care derulează afaceri în Uniunea Europeană au solicitat până acum acordarea unei licenţe care să le permită să ofere servicii bancare în blocul comunitar şi după Brexit, au declarat, pentru Reuters, surse din apropierea instituţiilor de reglementare.


*Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) dezaprobă măsura creşterii accizei la carburanţi, considerând că aceasta va duce la majorarea preţurilor la toate bunurile şi serviciile, putând antrena o nouă tendinţă inflaţionistă după o perioadă de relativă stabilitate a preţurilor în România, dar şi la închiderea unor firme româneşti de transport şi, implicit, pierderea unor locuri de muncă.

*Ministrul Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, susţine că ordinul privind cota de intervenţie la carnivore mari nu prevede uciderea urşilor, ci relocarea acestora în zone unde nu există populaţie de urs, şi nu exclude 'exportul' animalelor, dacă există solicitări în acest sens.

*Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) intenţionează să construiască un nou terminal pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în valoare de 818,5 milioane euro, care va dubla capacitatea de traficului de persoane, au anunţat, miercuri, reprezentanţi ai companiei, într-o întâlnire cu mai mulţi investitori aduşi de Fondul Proprietatea.

*Ministrul francez al Tranziţiei Ecologice, Nicolas Hulot, a prezentat, miercuri, un proiect de act normativ care are drept obiectiv încetarea explorării şi producţiei de petrol şi gaze naturale pe teritoriul Franţei şi teritoriile de peste mări până în anul 2040, în speranţa că va reuşi să convingă şi alte ţări să urmeze acest exemplu, informează AFP şi Reuters.

*Fermierii români - şi nu numai ei - vor putea beneficia pentru suma de 9,95 euro/an de informaţii utile despre starea vremii şi prognoze agrometeorologice din orice locaţie din România, cu ajutorul aplicaţiei Inovagria Meteo, lansată miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi Siveco România.

*Ministerul Transporturilor intenţionează să realizeze în colaborare cu Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) o aplicaţie informatică pentru utilizatorii infrastructurii rutiere din România, a declarat, miercuri, Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

*Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a alocat, în primul semestru al acestui an, 500 de milioane de lei pentru programul de întreţinere, reparaţii curente şi reparaţii capitale la infrastructura feroviară publică, finanţat din surse proprii ale companiei şi din fonduri de la bugetul de stat.

*Ministrul român al Energiei, Toma Petcu, şi omologul său bulgar, Temenuzhka Petkova, au avut marţi discuţii, la Sofia, pe tema creării unui mecanism de ajutor în caz de avarie în sectorul energiei electrice, care să poată fi accesat de oricare dintre cele două state în situaţii critice, precum cea înregistrată în timpul iernii trecute, potrivit unui comunicat al ministerului Energiei.AGERPRES