ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 8 OCTOMBRIE

ŞTIRILE SERII

* Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a afirmat, luni, că nu mai acceptă insulte din partea Guvernului României, în contextul în care a avertizat de nenumărate ori autorităţile de la Bucureşti că România pierde bani din lipsa proiectelor, însă a fost apostrofată că spune lucrurilor pe nume.

* Interesele politice s-au amestecat în problema Pestei Porcine Africane (PPA), iar autorităţile nu au ştiut ce să facă, a susţinut, luni, în cadrul unui forum de specialitate, Adrian Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România.

* Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 600 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 57 de luni, la un randament mediu de 4,75% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

* Textul moţiunii simple pe Economie dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor este copiat din moţiunea împotriva ministrului Economiei depusă la Senat, în vară, a afirmat, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, apreciind că 'de data asta aţi reuşit să-mi scrieţi numele corect'.

* România exporta doar 1,7% carne de porc în viu, din total, până la apariţia focarelor de Pestă Porcină Africană (PPA), a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Mary-Eugenia Pană, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine Ovine şi Porcine (ACEBOB).

* UniCredit şi-a propus ca, până în 2022, o cincime din posturile de conducere să fie ocupate de femei şi va desemna un membru al conducerii executive ca persoană responsabilă cu echilibrul de gen, potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

* O parte dintre tranzacţiile realizate în acest weekend de clienţii ING au fost dublate, situaţia fiind cauzată de o eroare operaţională în care fişierele de tranzacţii au fost încărcate de două ori, au anunţat reprezentanţii băncii, pe pagina de Facebook.

* România trebuie să-şi orienteze investiţiile publice şi private către noile tehnologii, prietenoase cu mediul şi generaţiile viitoare, este de părere Andreea Paul, preşedintele think-thank-ului Iniţiativa pentru Competitivitate - INACO.

* Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) începe marţi plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură, aferentă cantităţilor utilizate în perioada 1 aprilie - 30 iunie 2018, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, luni, AGERPRES.

* Peste 60% dintre angajaţii români plănuiesc să-şi schimbe jobul în următorul an, publicarea salariilor, feedback-ul după interviuri şi durata proceselor de recrutare fiind principalele reproşuri pe care le primesc angajatorii români, potrivit unui studiu remis luni AGERPRES.

* Vremea va fi în general apropiată de normalul pentru această perioadă în următoarele două săptămâni, iar probabilitatea de ploaie va redusă, conform prognozei pentru intervalul 8-21 octombrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

* Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind se solidarizează cu salariaţii Filarmonicii de Stat Banatul Timişoara care au declanşat din data 5 octombrie 2018 greva generală, conform unui comunicat al Sindicatului, remis, luni, AGERPRES.

* Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat amenzi de 208.000 de lei în urma celor 8.568 de controale efectuate la nivel naţional, în luna septembrie 2018, în unităţi din industria agroalimentară, informează un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), transmis luni AGERPRES.

* Regimul termic va continua să fie unul plăcut pe durata următoarelor patru săptămâni (8 octombrie - 5 noiembrie), cu valori termice în general apropiate de normele climatologice, iar către sfârşitul lunii octombrie îşi vor face apariţia mai mult în partea de sud-vest a ţării, se arată în prognoza specială a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), dată luni publicităţii.

* Loteria Română a acordat, pentru tragerile de duminică, 7 octombrie, câştiguri în valoare de aproape un milion de lei, iar pentru joi, 11 octombrie, reportul la categoria I a Loto 6/49 este de 8,4 milioane de lei (peste 1,8 milioane de euro), potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

* Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat băncile din zona euro că au la dispoziţie maxim trei ani după Brexit pentru a-şi reduce dependenţa faţă de operaţiunile de tip 'back-to-back' pe care le derulează de la Londra, informează un articol publicat luni în cotidianul Financial Times.

* La un deceniu după ce gardienii economiei mondiale s-au unit pentru a salva lumea de recesiune, astfel de politici de amploare au dispărut, transmite Bloomberg.

* Zborurile cu avionul pe distanţe foarte lungi au revenit în actualitate chiar dacă preţul petrolului se apropie de cea mai ridicată valoare din ultimii patru ani, transmite Bloomberg.

* Administraţia vamală chineză a anunţat luni că a interzis importurile de porci domestici, porci mistreţi şi produse din carne de porc din Bulgaria, după descoperirea unui focar de pestă porcină africană în această ţară, transmite Reuters.

* Ucraina a anunţat luni că a reluat importurile de gaze naturale din Slovacia, întrerupte în perioada 2-6 octombrie, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la conducta Dolina - Uzhgorod, informează Interfax. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)