ŞTIRILE ZILEI - ECONOMIC - 25 MARTIE

ŞTIRILE ZILEI

* Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, propune o amânare de până la 9 luni a plăţii ratelor la bănci, în funcţie de cum decide fiecare debitor.

* Piaţa produselor sanitare nu funcţionează bine în această perioadă, existând scumpiri chiar şi de 100%, iar autorităţile se pregătesc de plafonarea preţurilor sau de rechiziţionarea produselor, dacă situaţia nu revine la normal, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

* Comisia Europeană (CE) a aprobat României suma de 682 milioane de euro pentru a fi alocată Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) pentru implementarea măsurilor de combatere a răspândirii COVID-19, informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE) într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

* Preţul gazelor ar trebui să scadă pentru toţi consumatorii de la 1 iulie, când piaţa gazelor va fi complet liberalizată, a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

* Aproape două treimi (64,3%) dintre antreprenori au precizat că li s-au redus veniturile, ca efect al deciziile autorităţilor în lupta cu COVID-19, iar 50% dintre respondenţi au spus că şi-au redus activitatea, potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

* Autorităţile pregătesc o rectificare bugetară care ar putea fi aprobată de Guvern săptămâna viitoare, principalele resurse urmând să fie direcţionate către Ministerul Sănătăţii, a anunţat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

* Compania TAROM a suspendat, începând de miercuri, ora 12:00, operarea curselor interne pentru următoarele 14 zile, ca urmare a noilor restricţii impuse pentru limitarea răspândirii infectării cu COVID 19, conform unui anunţ publicat pe pagina de Facebook.

* Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a demarat miercuri, prin Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), programul Rabla Plus, iar persoanele care doresc să-şi cumpere o maşină full electric sau electric hibrid plug-in pot să se adreseze dealer-ilor validaţi, a anunţat miercuri Ministerul Mediului.

* Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a cifrat, în februarie 2020, la 4,73 miliarde de lei, în scădere cu 0,19% faţă de suma raportată în luna precedentă, în timp ce restanţele la creditele în valută au coborât cu 7,29%, la 2,18 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

* Guvernul japonez analizează un pachet de stimulente fiscale cu o valoare de aproximativ 10% din Produsul Intern Brut, pentru a a combate impactul pandemiei de coronavirus, informează un articol publicat joi în cotidianul financiar Nikkei, preluat de Reuters.

* Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a cerut miniştrilor de Finanţe din zona euro, în timpul videoconferinţei de marţi seara, să ia în considerare cu seriozitate emiterea unică de ''coronabonds'', pentru a sprijini eforturile de limitare a impactului economic al pandemiei de coronavirus (COVID-19), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

* Germania a anunţat miercuri că interzice intrarea lucrătorilor sezonieri străini pe teritoriul ei, una dintre măsurile de combatere a extinderii pandemiei cu noul coronavirus, în pofida opoziţiei sectorului agricol aflat în criză de forţă de muncă înaintea unor recolte importante, potrivit AFP.

* Guvernul Elveţiei a lansat miercuri un pachet de măsuri de urgenţă de 20 de miliarde de franci elveţieni (20,42 miliarde de dolari), prin care companiile pot solicita de la bănci credite fără dobândă de până la 500.000 de franci elveţieni (509.995 dolari), pentru a face faţă efectelor măsurile restrictive impuse pentru a limita extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.

* Bulgaria a interzis temporar intrarea camioanelor din peste 65 de ţări care intenţionează să tranziteze statul balcanic în drumul lor spre Turcia, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii de la Sofia, după ce Ankara a impus restricţii severe şoferilor de camioane, pe fondul pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit Novinite şi Reuters. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)