ŞTIRILE ZILEI - ECONOMIC - 29 IULIE

SNP OMV PETROM S.A.
ŞTIRILE ZILEI

* Consumul de carburanţi va scădea în acest an cu 10%, ca urmare a pandemiei de coronavirus, iar cererea nu va reveni la nivelurile de dinainte de pandemie mai devreme de anul 2022, a afirmat, miercuri, Radu Caprău, directorul de Downstream Oil al OMV Petrom, într-o conferinţă de presă.

* Gazele din Marea Neagră pot ajuta România să îşi revină din punct de vedere economic post-pandemie, însă modificările la Legea offshore întârzie, ceea ce erodează fundamentul economic al acestui proiect, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, într-un interviu acordat AGERPRES.

* Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 26,16% în primele şase luni din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 2.360 insolvenţe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

* Patru din zece români (44%) care aleg să nu meargă în vacanţă în 2020 au afirmat că au luat această decizie pentru că nu se simt în siguranţă din cauza pandemiei, arată un studiu publicat, miercuri, de platforma de anunţuri online OLX.

* Perioada de distanţare socială, dar şi vacanţa de vară au coincis cu o creştere semnificativă a vânzărilor de carte din categoria Beletristică astfel că, în primele 7 luni ale anului, au fost comandate cu 27% mai multe cărţi faţă de perioada similară din 2019, potrivit unei librării online.

* Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a extras eşantionul de control pentru Campania 2020, aferent schemelor de plată pe suprafaţă, măsurilor de dezvoltare rurală, schemelor de ajutor din sectorul zootehnic şi ecocondiţionalitate din cererea unică de plată, a anunţat luni instituţia.

* Cel mai recent pachet de stimulare al Italiei, menit să ajute economia să depăşească efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19), va include sprijin pentru sectorul auto şi industria turismului, a anunţat în Parlament ministrul Economiei, Roberto Gualtieri, transmite Reuters.

* Compania americană Boeing a anunţat miercuri că va reduce producţia modelelor sale de vârf 787 şi 777 şi va întârzia planurile privind avionul de pasageri 737 MAX, după ce a raportat pierderi trimestriale mai mari decât se estima, în contextul efectelor negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit AP şi Reuters.

* OMV Petrom, principala companie petrolieră românească, a obţinut în prima jumătate a acestui an un profit net de 867 milioane de lei, în scădere cu 56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului semestrial remis, miercuri, AGERPRES.

* Veniturile pierdute de turismul mondial din cauza temerilor privind pandemia de coronavirus (COVID-19) se situează la 320 de miliarde de dolari, numai în primele cinci luni din 2020, ceea ce ameninţă mijloacele de subzistenţă a milioane de oameni, se arată într-un raport publicat de Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO), transmit France 24 şi Xinhua.

* Agenţia de evaluare financiară Fitch a menţinut la 'A' ratingul atribuit Japoniei pentru datoria pe termen lung dar a înrăutăţit perspectiva de la stabilă la negativă, citând efectele negative semnificative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi creşterea nivelului datoriei publice, în urma măsurilor de sprijinire a economiei adoptate de autorităţile de la Tokyo, transmite Reuters.

* Bulgaria a reuşit, în ultimele două luni, să atragă 50% dintre turiştii care în mod normal mergeau în Turcia sau în Grecia, reiese din analiza realizată de Travel Planner, agenţie specializată în vacanţe pe litoral în Bulgaria şi Grecia. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)