Transelectrica:Terenul pentru construcţia LEA Porţile de Fier -Reşiţa, scos din fondul forestier

TEL C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA
Bucureşti, 31 mai /Agerpres/ - Guvernul României a aprobat joi, 30 mai 2019, Hotărârea de Guvern privind scoaterea din fondul forestier a terenurilor necesare construcţiei Liniei Electrice Aeriene (LEA) 400 kV Porţile de Fier-Anina-Reşiţa, potrivit unui comunicat al companiei Transelectrica remis vineri AGERPRES.

Aceasta este componentă a trecerii la 400 kV a axului Porţile de Fier-Reşiţa-Timişoara-Săcălaz-Arad, un proiect esenţial pentru închiderea inelului de 400 kV al României, menţinerea securităţii energetice la nivel naţional şi creşterea capacităţii de interconexiune cu ţările vecine.

'Am reuşit în ultimele luni să convingem factorii de decizie despre importanţa strategică pentru România a acestei investiţii. Lucrările de construcţie a tronsonului Anina-Reşiţa sunt executate în proporţie de 90%, iar odată cu promovarea acestei hotărâri pot începe lucrările de construcţii şi în fondul forestier. Astfel, Axul Porţile de Fier - Reşiţa - Timişoara - Săcălaz - Arad va fi cu un pas mai aproape de finalizare, lucru ce ajută România să devină un pol de stabilitate şi securitate în regiune', a declarat Marius Dănuţ Caraşol, preşedintele Directoratului Transelectrica.

Realizarea 'LEA 400 kV Porţile de Fier-(Anina)-Reşiţa', componentă a trecerii la 400 kV a axului Porţile de Fier-Reşiţa-Timişoara-Săcălaz-Arad îmbunătăţeşte siguranţa în funcţionare şi creşte calitatea serviciului de transport al energiei electrice în sistemul electroenergetic al României. Trecerea axului Porţile de Fier-Reşiţa-Timişoara-Săcălaz-Arad la tensiunea de 400 kV, o investiţie în valoare de 123 de milioane de lei, va conduce la întărirea reţelei de interconexiune cu ENTSO-E în zona de sud-vest şi vest a ţării.

Realizarea proiectului 'LEA 400 kV Porţile de Fier-(Anina)-Reşiţa', componentă a trecerii la 400 kV a axului Porţile de Fier-Reşiţa-Timişoara-Săcălaz-Arad este inclusă pe lista Proiectelor de Interes Comun European, făcând parte din clusterul 'Mid Continental East Corridor', datorită contribuţiei proiectului la implementarea priorităţilor strategice ale Uniunii Europene privind infrastructura energetică transeuropeană.

Începând cu data de 21 decembrie 2018, Directoratul Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA are următoarea componenţă: Marius Dănuţ Caraşol, preşedinte, Constantin Saragea, membru; Claudia Gina Anastase, membru; Andreea Georgiana Florea, membru; Adrian Savu, membru. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)