Unitatea 1 a CNE Cernavodă intră în programul de oprirea planificată începând din 20 iunie

SNN S.N. NUCLEARELECTRICA S.A.
Bucureşti, 18 iun /Agerpres/ - Unitatea 1 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 20 iunie, desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional urmând să aibă loc la ora 11:00, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat.

Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare, se menţionează în comunicat.

'Decizia de intrare în oprire planificată a Unităţii 1 CNE Cernavodă a fost amânată faţă de perioada iniţială prevăzută pentru acest proiect, pe fondul contextului internaţional generat de pandemia de COVID-19, coroborat cu măsurile aferente Planului de protecţie a personalului, similar altor centrale nucleare, pentru asigurarea continuităţii operării şi producţiei', precizează reprezentanţii Nuclearelectrica.

Decizia intrării în programul de oprire planificată a Unităţii 1 CNE Cernavodă începând cu data de 20 iunie a fost adoptată de Consiliul de Administraţie al SNN întrunit în şedinţă în data de 8 mai 2020, în baza analizei tuturor factorilor de impact asupra opririi planificate a Unităţii 1.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă/ corectivă; programul de inspecţii; programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări.

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă şi cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva COVID 19, se subliniază în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică)