Valeriu Bining este noul director al Departamentului Reglementări şi Antitrust Enel România

EL SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A.
Bucureşti, 4 apr /Agerpres/ - Enel România l-a numit pe Valeriu Binig în funcţia de director al Departamentului Reglementări şi Antitrust, în timp ce Claudia Brânduş, care a coordonat anterior activităţile de reglementare, s-a alăturat Departamentului de Afaceri Europene al Grupului Enel, din Bruxelles.

Potrivit unui comunicat al grupului, remis joi AGERPRES, Valeriu Binig este unul dintre cei mai importanţi experţi ai pieţei locale de energie din România, având peste 32 de ani de experienţă profesională în sectorul energetic, timp în care a ocupat diferite funcţii, de la cele de natură tehnică şi academică, la consultanţă pentru activităţi de fuziuni şi achiziţii sau de atragere de finanţări.

A activat ca inginer responsabil cu partea operaţională în producţia de electricitate, proiectant, cercetător, lector, coordonator de programe Phare, coordonator de programe în cadrul Delegaţiei Comisiei Europene, manager de vârf în companii de utilităţi, administrator şi consultant pentru sectorul energiei pe segmentul serviciilor de consultanţă financiară şi activităţilor de investment banking.

Binig a absolvit Facultatea de Enginerie Energetică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti. Are o diplomă de doctor în fiabilitatea sistemelor de energie, după ce a urmat timp de 2 ani şcoala doctorală de la Universitatea de Tehnologie Compiegne.

În acelaşi timp, Claudia Brânduş se alătură Departamentului de afaceri europene al Grupului Enel de la Bruxelles, pentru a promova poziţia, strategia şi priorităţile companiei la nivelul Uniunii Europene, pentru ţările unde Enel este prezent, cu excepţia Italiei şi a regiunii iberice.

Claudia Brânduş s-a alăturat echipei Enel în 2007, ca avocat pentru noile proiecte din România, devenind director juridic al Enel Green Power România în anul 2009. Mai târziu, în 2012, ea a preluat conducerea activităţilor de reglementare pentru Europa şi noile ţări intrate în portofoliul Enel Green Power.

Brânduş a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti şi şi-a continuat educaţia prin cursuri internaţionale precum 'Leadership for Management Program' la Bocconi, Milano, IESE Business School din Barcelona, 'European Union Law' la King's College London, Green Academy: Green Power Mini MBA în Londra.

Enel este o companie energetică multinaţională, unul dintre liderii integraţi pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile.

Grupul Enel activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate instalată netă de producţie de energie de circa 89 GW.

Enel distribuie electricitate printr-o reţea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienţi casnici şi companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienţi comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power operează unităţi de producţie cu o capacitate instalată de 43 GW din surse eoliene, solare, geo-termale şi hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia şi Australia.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piaţa din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienţi. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu)