Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni derulate în ultima săptămână pe Bursa de la Bucureşti creşte de peste două ori

BVB BURSA DE VALORI BUCUREȘTI SA
Bucureşti, 24 nov /Agerpres/ - Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni derulate în ultima săptămână pe Bursa de la Bucureşti a crescut de peste două ori, de la 105,57 milioane de lei în perioada 11-15 noiembrie, la 245,29 milioane de lei, iar capitalizarea pieţei a depăşit vineri 177,16 miliarde lei, potrivit datelor publicate pe site-ul bursei.

Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost miercuri, 20 noiembrie, când rulajul a depăşit 142 de milioane de lei, în timp ce vineri, 22 noiembrie a fost cea mai slabă zi a săptămânii, tranzacţiile cu acţiuni consemnând numai 20,79 milioane de lei.

Acţiunile OMV Petrom au fost cele mai lichide titluri în această săptămână pe Bursa de la Bucureşti, generând tranzacţii de peste 81,22 milioane de lei, urmate de acţiunile Romgaz, cu schimburi de 31,14 milioane de lei şi de cele ale Carbochim, cu 30,91 milioane de lei.

În topul celor mai bune evoluţii bursiere ale săptămânii 18-22 noiembrie se află Condmag, cu un avans de 14,29% al preţului acţiunilor, Turism Felix - plus 10,43%, şi Carbochim - plus 10,29%.

Pe de altă parte, cele mai slabe evoluţii au fost consemnate de acţiunile Electroputere, care s-au depreciat cu 22,73%, Prodplast - minus 7,8% şi Farmaceutica Remedia - minus 6,22%.

Pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti sunt 83 de societăţi emitente şi 28 de intermediari. Valoarea totală a tranzacţiilor derulate de la începutul anului a depăşit 8,92 de miliarde de lei, cu o medie zilnică de tranzacţionare de 39,48 milioane lei.

De la începutul acestui an, pe toate pieţele administrate de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au fost realizate 524.866 de tranzacţii, în valoare totală de 10,07 miliarde de lei, media zilnică de tranzacţionare fiind de 44,57 milioane de lei. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică)