Vodafone,OMV Petrom şi Banca Transilvania, pe primele locuri în topul celor mai buni angajatori din România

BRD BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.
Bucureşti, 18 dec /Agerpres/ - Vodafone România, OMV Petrom şi Banca Transilvania ocupă primele trei poziţii în topul celor mai buni angajatori din România, fiind printre cele mai apreciate companii de către angajaţi.

Vodafone a urcat 9 poziţii în clasament, ajungând astfel pe primul loc în topul celor mai apreciaţi angajatori din România. Faţă de 2017, IT-ul a pierdut teren în faţa companiilor financiare, care au ajuns din nou în topul preferinţelor angajaţilor. Banca Transilvania a cunoscut o ascensiune remarcabilă ajungând pe locul trei în topul angajatorilor, poziţie ocupată anul de trecut de Orange România, conform clasamentului realizat de BestJobs.

Pe următoarele locuri se situează Auchan, Emag, Arvato Services, ING Bank, MAPN, Altex, INCAS, Kromberg & Schubert România, Carrefour România, BRD Societe Generale, Nestle, Schaeffler Romania, Michelin Romania, British American Tobacco, IBM, Robert Bosch Romania şi Orange Romania.

Topul a fost realizat în baza evaluărilor a peste 100.000 de angajaţi ai companiilor listate pe portalul de recrutare. Topul BestJobs clasează angajatorii în funcţie de evaluările propriilor angajaţi. Astfel, angajaţii români au acordat note de la 1 (nivel minim de satisfacţie) la 5 (nivel maxim de satisfacţie) companiilor pentru care lucrează, iar criteriile de votare au luat în calcul gradul de satisfacţie la locul de munca, posibilitatea ca angajatul să recomande unui apropiat să se angajeze în cadrul companiei, precum şi dorinţa angajatului de a-şi schimba jobul în viitorul apropiat (6 luni - 1 an).

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experienţă de peste 18 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea şi inovarea industriei de recrutare online şi integrează astăzi tehnologii digitale de ultima generaţie pentru a oferi cele mai eficiente soluţii de angajare.AGRPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu)