BRUA - Inaugurare statie comprimare gaze naturale de la Jupa

TGN S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.

RAPORT CURENT

 

Data raportului: 01 octombrie 2019

Denumirea entitatii emitente: SNTGN TRANSGAZ SA

Sediul social: Medias, Piata Constantin I. Motas, nr.1, jud.Sibiu

Numarul de telefon/fax: 0269803333/ 0269839029

Codul de inregistrare fiscala: RO 13068733

Numar de ordine in Registrul Comertului: J32/301/2000

Capital social subscris si varsat: 117.738.440 RON

Piata reglementata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise: Bursa de Valori Bucuresti.

 

Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA informeaza actionarii si investitorii asupra faptului ca, in data de 30 septembrie 2019, a fost inaugurat primul obiectiv de investitii de pe traseul BRUA, respectiv statia de comprimare gaze naturale de la Jupa.

Redam mai jos, integral comunicatul de presa:

30 septembrie, Jupa, Caras-Severin – SNTGN Transgaz SA a inaugurat Statia de Comprimare Gaze Naturale Jupa, parte din Proiectul BRUA Faza 1, proiect aflat pe lista Proiectelor de Interes Comun ale Uniunii Europene si care se dezvolta in contextul necesitatii diversificarii surselor de gaze in tarile din UE. Evenimentul a avut loc in prezenta unor inalti oficiali romani si europeni. Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Economiei, domnul Ilie Calin Bodea, a prezentat cu prilejul evenimentului, mesajul Ministrului Economiei, domnul Niculae Badalau.

Proiectul BRUA are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum si facilitarea  transportului de gaz Caspic catre pietele din Europa Centrala si de Est. Proiectul asigura capacitati de transport bidirectional de 1,5 miliarde metri cubi pe an in/din directia Bulgaria, si 4,4 miliarde metri cubi pe an in/din directia Ungaria.

Cu prilejul evenimentului mentionat, domnul Ion Sterian, Directorul General al Transgaz, a declarat: “Prin modul in care a gestionat pana acum proiectul BRUA, Transgaz a dovedit ca este capabil sa gestioneze initiative strategice de amploare europeana. BRUA este in grafic, asa cum am spus de fiecare data, iar in perioada urmatoare vom continua sa inauguram noi obiective de investitii din cadrul acestui proiect. Multumesc tuturor angajatilor Transgaz, precum si tuturor contractorilor, pentru efortul depus. Pe langa BRUA, Transgaz gestioneaza, simultan, alte proiecte majore de investitii, precum cele care permit dezvoltarea Sistemului National de Transport Gaze Naturale astfel incat fiecare comunitate locala sa aiba acces la gaze, dar si gazoductul Ungheni-Chisinau, care va duce la cresterea gradului de securitate energetica regionala si va oferi o noua perspectiva economica si energetica Republicii Moldova. Tuturor acestor provocari le-am facut fata cu succes, prin munca, profesionalismul, seriozitatea, responsabilitatea si devotamentul nostru fata de misiunea Transgaz si fata de angajamentele asumate de Romania in acest domeniu”.

In cadrul mesajului pe care l-a transmis cu prilejul inaugurarii primului obiectiv de investitii de pe traseul BRUA, Statia de comprimare gaze naturale de la Jupa, Ministrul Economiei, domnul Niculae Badalau a declarat:

“Felicit Transgaz pentru aceasta reusita. De cand am preluat portofoliul Ministerului Economiei am sustinut, cu tarie, necesitatea investitiilor majore. BRUA, Ungheni-Chisinau, Pojorata-Vatra Dornei, toate dezvoltarile Sistemului National de Transport Gaze, dar si conductele Vadu-T1 si Tuzla Podisor, care permit preluarea gazelor ce vor rezulta din exploatarea perimetrelor off-shore, toate acestea sunt dovezi ale acestor investitii majore, pe termen mediu si lung, cu efecte concrete in economia nationala. Romania are un potential energetic enorm, dar acest potential are nevoie de infrastructura pentru a fi atins”.

Date despre BRUA si Statia de Comprimare Gaze Jupa

PROIECTUL BRUA-Faza I consta in realizarea urmatoarelor obiective: conducta Podisor – Recas 32” x 63 bar in lungime de 479 km, precum si 3 statii de comprimare gaze naturale (STC Podisor, STC Bibesti si STC Jupa) fiecare statie fiind echipata cu doua agregate de comprimare (unul in functiune si unul de rezerva), cu posibilitatea de asigurare a fluxului bidirectional de gaze. Proiectul asigura capacitati de transport bidirectional de 1,5 miliarde de metri cubi pe an in/din directia Bulgaria, si 4,4 miliarde de metri cubi pe an in/din directia Ungaria.

Statia de Comprimare Gaze Jupa este o instalatie tehnologica interconectata la urmatoarele conducte magistrale de gaze: DN 32” SCG Bibesti – SCG Jupa, DN 32” SCG Jupa – Ungaria, DN 20” Vest 1,DN 20” Vest 2. Scopul SCG Jupa- judetul Caras Severin este comprimarea gazelor din conductele magistrale la care este conectata, in vederea compensarii pierderilor de presiune care sunt inerente procesului de transport al gazelor naturale. Statia este bidirectionala; ea poate comprima gaze atat din directia Bibesti catre directia Ungaria, cat si din directia Ungaria catre directia Bibesti.

STC Jupa include doua Unitati de Comprimare a Gazelor (una in functiune si una de rezerva) fabricate de firma SOLAR TURBINES din SUA avand o putere de 4,6 MW/buc fiecare si compusa din:

 -  Compresor  centrifugal  SOLAR  C40,  care  are  drept  scop  cresterea presiunii gazelor in vederea transportului;

-   Turbina de gaze SOLAR CENTAUR 50, care este motorul de actionare al compresorului centrifugal.

Valoarea contractului de executie la 31.08.2019 (fara mentenanta) pentru STC Jupa este de 103,56 milioane lei. Valoarea celor 2 unitati de comprimare instalate in STC Jupa este de 12,6 milioane Euro.

Ordinul de incepere a lucrarilor a fost transmis in data de 16 aprilie 2018.

Nr mediu de lucratori si specialisti romani si americani in santier: 160/ Nr. maxim de lucratori si specialisti romani si americani in santier: 210.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului National de Transport (SNT) al gazelor naturale care asigura indeplinirea in conditii de eficienta, transparenta, siguranta, acces nediscriminatoriu si competitivitate a strategiei nationale privind transportul intern si international al gazelor naturale, dispecerizarea acestora precum cercetarea si proiectarea in domeniu, cu respectarea cerintelor legislatiei europene si nationale, a standardelor de calitate, performanta, mediu si dezvoltare durabila.