Rezultate financiare preliminare 31.12.2019

BRD BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.

Rezultatele grupului BRD IN ANUL 2019:

EVOLUTIE SOLIDA A ACTIVITATII SI PROFITABILITATE RIDICATA MENTINUTA

 

Comunicat de presa

Bucuresti, 6 februarie 2020

Principalele tendinte comerciale si indicatori financiari ai BRD Groupe Societe Generale la 31 decembrie 2019 la nivel consolidat, in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS):

-       Volume mai mari pe toate segmentele de clienti: crestere continua a creditelor retail (+3.5%* in termeni anuali), finantare prin leasing si credite acordate clientilor companii mari in crestere (credite nete, inclusiv leasing, mai mari cu 4,6%* in dinamica anuala), realizare remarcabila pe piata solutiilor alternative de economisire (crestere de 74% a activelor in administrare ale BRD AM fata de finalul lunii decembrie 2018), utilizare tot mai larga a canalelor digitale (cresterea numarului de utilizatori activi unici pentru servicii de banca la distanta, MyBRD Mobile si MyBRD Net, +19% fata de finalul lunii decembrie 2018)

-       Crestere anuala sustinuta a veniturilor, venit net bancar mai mare cu 5,0%

-       Crestere a cheltuielilor operationale, determinata in principal de costuri cu personalul si cheltuieli reglementare mai mari (contributii cumulate la Fondurile de Garantare a Depozitelor si de Rezolutie si taxa pe activele financiare), in timp ce avansul altor cheltuieli a fost limitat la +2,5% in dinamica anuala

-       Performanta operationala solida, reflectata de cresterea rezultatului operational brut cu 4,8% in dinamica anuala, excluzand contributiile la Fondurile de Garantare a Depozitelor si de Rezolutie si taxa pe activele financiare, gratie activitatii comerciale dinamice; indicatorul cost/venit de 46,8%, stabil fata de 2018 (excluzand impactul costurilor reglementare mentionate mai sus), sustinut de cresterea veniturilor, continuand in acelasi timp programul de transformare 

-       Rata creditelor neperformante mult sub media pietei (3,1% la finalul lunii decembrie 2019 fata de 4,3% la nivelul sistemului bancar)

-       Costul riscului a inregistrat reluari de 204 milioane RON sustinute de performanta solida din activitatea de recuperari aferente expunerilor scoase in afara bilantului, indemnizatii exceptionale din asigurari (inregistrate in trimestrul trei din 2019) si control strict al riscului la acordarea creditelor

-       Profit net de 1.499 milioane RON, rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) peste 18% pentru al treilea an consecutiv

2019 a fost un an excelent pentru BRD, desigur atat din punct de vedere al performantei financiare cat si in privinta dedicarii noastre continue de a ne servi clientii, de a finanta economia si de a sustine comunitatile locale.

Am obtinut o profitabilitate ridicata gratie cresterii veniturilor, profilului de risc robust si performantei comerciale solide pe ambele segmente de clienti, retail si companii, continuand in acelasi timp implementarea planului nostru de transformare a modelului de afaceri. BRD Assset Management a inregistrat o performanta spectaculoasa evidentiata de cresterea activelor in administrare cu 74% in comparatie cu anul precedent, in linie cu strategia BRD de a valorifica potentialul deplin al pietei de economisire si de a propune clientilor nostri o alternativa depozitelor standard. In paralel, am finantat activ IMM-urile prin oferta noastra de leasing.

In linie cu programul nostru de transformare a modelului de afaceri, am accelerat investitiile in inovatia digitala pentru a oferi clientilor o experienta imbunatatita. Spre exemplu, pentru companii, am lansat o noua aplicatie de mobil pentru cash management si oferim acces facil la solutiile de factoring si trade finance. Pentru clientii retail, imbunatatirea continua a solutiilor de banca la distanta a condus la o crestere de doua cifre a ratei de adoptie si a volumului de tranzactii pe canalele digitale.

De asemenea, am sustinut din ce in ce mai mult comunitatile locale. Ne-am extins angajamentul catre societate prin initierea de proiecte de voluntariat pentru angajatii nostri. In plus, acum contribuim la lupta impotriva defrisarilor prin crearea Fondului BRD pentru Paduri.

In 2019 am continuat sa ne consolidam baza solida, confirmand abilitatea BRD de a se adapta mediului in schimbare, continuand finantarea economiei romanesti intr-un mod echilibrat si responsabil”, a declarat Francois Bloch, Director General al BRD Groupe Societe Generale.

 

Performanta comerciala dinamica

Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creantele din leasing, s-au majorat cu +4,6%* fata de 2018 gratie ambelor segmente, retail si corporate. Creditele de consum si imobiliare au stat la baza cresterii pe segmentul retail, care a ajuns la +3,5%* in termeni anuali. Avansul creditelor corporate (+7,4%* comparativ cu anul 2018) a fost sustinut de creditele pentru companii mari (+8,2%*) si de finantarea de leasing. Valoarea finantarilor noi de leasing a crescut cu +39% fata de intregul an 2018, sub impulsul cererii atat din partea IMM-urilor, cat si a companiilor mici pentru vehicule comerciale si masini de pasageri si echipamente pentru agricultura si industrie.

Depozitele pe segmentul retail (inclusiv fondurile BRD AM) au crescut cu +5,7%*, atat datorita cresterii de +4,0%* in termeni anuali a bazei extinse a depozitelor segmentului retail, cat si a cresterii remarcabile a activitatii de management al activelor. Indicatorul credite nete/depozite a fost de 68,4% la finalul lui 2019, cu 2,7 puncte procentuale mai mare fata de 2018.

BRD ofera clientilor sai o gama larga de solutii de investitii si economisire prin intermediul fondurilor mutuale administrate de filiala sa specializata, BRD Asset Management. BRD a inregistrat o performanta foarte solida pe aceasta piata in 2019. Cresterea activelor in administrare a accelerat la +74% in termeni anuali in 2019, datorita subscrierilor nete importante in BRD Simfonia si Eurofond (denominat in RON si respectiv in EUR) care investesc, in principal, in instrumente cu venit fix si monetare. Prin urmare, cota de piata a BRD AM a crescut, in continuare, cu +6,5 puncte procentuale la 19,3%** la sfarsitul perioadei de raportare, devenind al treilea cel mai mare manager de active din Romania. Expertiza BRD Asset Management a fost recunoscuta de presa de specialitate, compania castigand 2 premii in anul anterior: “Cel mai bun fond diversificat din Romania” pentru BRD Diverso si “Cea mai buna companie de management al activelor”.

Utilizarea canalelor digitale a continuat sa se intensifice, dupa cum reflecta numarul in crestere de utilizatori activi unici ai serviciilor de internet si mobile banking pana la aproape 600 mii la sfarsitul lui 2019, in crestere cu +46% in ultimii doi ani. In acelasi timp, volumul de tranzactii prin canalele electronice a crescut rapid, cu +24% in comparatie cu 2018. Gradul de penetrare digitala a accelerat de asemenea pe segmentele IMM-urilor si companiilor mari, peste 97% din tranzactii fiind efectuate prin canale electronice, adunand peste 1 milion de plati pe luna.

Cu un accent constant pe inovatie si imbunatatirea experientei clientilor, BRD a lansat mai multe solutii digitale pentru clientii sai: o noua aplicatie mobila pentru corporatii, care ofera acces in timp real la conturi in conditii depline de securitate si mobilitate, o solutie digitala end-to-end complet integrata pentru factoring si o platforma digitala de trade finance dedicata gestionarii intr-un mod rapid si sigur a garantiilor, scrisorilor de credit si incasarilor.

 

Rezultate financiare anuale solide

Venitul net bancar la nivelul Grupului BRD in anul 2019 a atins 3.270 milioane RON, in crestere cu 5,0% fata de 2018, reflectand dinamica comerciala solida pe toate segmentele de clienti. Veniturile nete din dobanzi au atins 2.150 milioane RON, mai mari cu 8,1% fata de anul precedent, fiind influentate pozitiv de cresterea continua a volumelor, schimbari de structura si mediul favorabil al ratelor de dobanda. Contrar presiunii puternice asupra preturilor serviciilor bancare de tranzactionare, veniturile nete din comisioane au crescut cu 1,1% fata de anul 2018, datorita activitatii intense pe segmentul cardurilor, cresterii volumelor de tranzactii ale clientilor, precum si veniturilor mai mari din activitatea de administrare a activelor.

Cheltuielile operationale au totalizat 1.678 milioane RON in 2019 (fata de 1.490 milioane RON in 2018), evolutia lor reflectand in principal cresterea tensiunii pe piata muncii, costuri reglementare si investitii aferente programului de transformare a modelului de afaceri, mai mari. Costurile cu personalul au fost mai mari cu 7,6% in comparatie cu anul 2018, determinate de ajustari de salarii si alte beneficii, realizate de banca in contextul unei piete de munca extrem de tensionata in care salariului mediu are un ritm de crestere de doua cifre. Costurile reglementare, care se refera la contributiile cumulate la Fondurile de Garantare a Depozitelor si de Rezolutie (72 milioane RON in 2019 fata de 35 milioane RON in 2018) si la taxa pe activele financiare (75 milioane RON inregistrata ca si cheltuiala in ultimul trimestru al anului) au reprezentat aproximativ 10% din totalul cheltuielilor operationale aferente intregului an. Celelalte tipuri de cheltuieli au fost tinute sub control (+2,5% in dinamica anuala), oglindind efectele planului de transformare aflat in derulare, lansat pentru a raspunde provocarilor viitoare, pe de-o parte, si limitarea cheltuielilor diverse, pe de alta parte.

Grupul BRD a inregistrat o performanta operationala foarte solida, cu rezultatul operational brut in crestere cu +4,8% fata de anul 2018 (excluzand costurile reglementare). Eficienta operationala a ramas robusta, indicatorul cost/venit atingand 46,8% (excluzand costurile reglementare), stabil in comparatie cu anul 2018.

Profilul de risc al BRD a devenit si mai puternic in 2019 dupa cum reflecta scaderea semnificativa a ratei creditelor neperformante (credite neperformante conform definitiei ABE, rata NPL la nivelul bancii) de la 4,6% la finalul lunii decembrie 2018 la 3,1% la finalul lunii decembrie 2019, datorita operatiunilor de stergere de creante, vanzari de expuneri neperformante si controlul bun al riscului in procesul de acordare a creditelor. In plus, gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante a ramas solid, atingand 74,0% la finalul lunii decembrie 2019 (fata de 74,2% la finalul lunii decembrie 2018) ce reflecta politica de provizionare prudenta. Costul riscului a inregistrat reluari nete de 204 milioane RON in 2019 in comparatie cu 230 milioane RON in 2018, datorita unei performante solide a activitatii de recuperare, unor indemnizatii exceptionale din asigurari (161 milioane RON inregistrate in trimestrul 3 al anului 2019, finalizand mai multe dosare de cerere de asigurare), precum si calitatii bune a creditelor nou-acordate.

In acest context, profitul net al Grupului BRD a atins 1.499 milioane RON in 2019 (in comparatie cu 1.563 milioane RON in 2018) datorita cresterii puternice a veniturilor si profiulul de risc solid. Rentabilitatea capitalurilor proprii a atins 18,9% in 2019 (fata de 20,8% in 2018).

Pozitia de capital a BRD a ramas robusta, rata de solvabilitate fiind de 20,1% la finalul lunii decembrie 2019 (nivel individual, conform Basel 3, fondurile proprii excluzand rezultatul net al anului curent) fata de 21,1% la finalul lunii decembrie 2018 (incluzand rezultatul net al anului, net de dividendele aprobate).

Avand in vedere rezultatele anului, cat si asteptarile privind evolutia capitalului, Consiliul de Administratie a decis propunerea unui dividend brut pe actiune similar cu anul financiar 2018 (1,64 RON/actiune), sub rezerva votului favorabil in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor din data de 23 aprilie 2020.

Actionand pentru societatea romaneasca

In 2019, BRD a continuat sa investeasca in domenii cheie ale societatii romanesti, precum educatie si tehnologie, cultura si sport.

Platforma noastra de educatie Scoala9.ro, realizata impreuna cu o echipa de jurnalisti de la DOR, este spatiul unde se poate observa ce se intampla la firul ierbii, unde politicile publice, legile si proiectele se traduc in realitate. Scoala9 are continut dedicat pentru profesori, parinti, elevi si trateaza teme diverse, de la metode de predare moderne pana la temerile legate de scoala, de la felul in care tinerii vad educatia pentru mediu si pana la invatamantul profesional. Peste 500.000 de persoane au citit si interactionat anul trecut cu Scoala9, prin diverse canale.

In 2019, BRD a continuat sa sustina tehnologia prin platforma Mindcraft sustinand echipe, competitii si laboratoare de robotica, cercetarea, antreprenoriatul inovativ si comunitatea IT&C din Romania. BRD First Tech Challenge, competitia de robotica dedicata liceenilor este deja un fenomen, a treia editie atragand peste 5.000 de tineri, 500 de profesori din 77 de orase participante.

In domeniul culturii, Fundatia9, fundatia infiintata de BRD pentru sustinerea noii generatii de creatori, a lansat un nou program: Fondul de Cinema Lucian Pintilie, care isi propune sa restaureze patrimoniul creativ al regizorului roman si sa ofere burse autorilor de film aflati la debut.  Prin acest fond s-a restaurat pelicula Balanta, care se relanseaza in acest an in cinematografe, in format 4K. Pe langa programele Fundatiei, continua parteneriatele pentru muzica clasica, arta contemporana, artele spectacolului si nu numai. In 2019, BRD a fost unul dintre principalii sponsori ai Sezonului Franta - Romania, care a adus in Romania peste 200 de proiecte si 400 de evenimente culturale.

In sport, BRD a continuat parteneriatele importante pentru promovarea handbalului romanesc, a tenisului si a para sporturilor.

Angajatii BRD sunt incurajati sa se implice in diverse cauze si primesc o zi libera pe an pentru voluntariat. ”ZiuaV”, platforma unde gasesc oportunitati de voluntariat, a sustinut 50 de actiuni de voluntariat in intreaga tara, in cadrul carora peste 2.000 de angajati (mai mult de 25% din personalul BRD) s-au implicat in actiuni de solidaritate: donarea de sange, actiuni in spitale, refacerea curtilor scolilor, maratoane caritabile, pregatirea cadourilor de Craciun pentru copii, pregatirea unor mese calde pentru membrii defavorizati ai comunitatii: batrani, copii, persoane fara adapost.

Rezultatele financiare preliminare ale BRD aferente anului incheiat la 31 decembrie 2019 sunt disponibile pentru public si investitori pe site-ul web al bancii, www.brd.ro, incepand cu ora 09:00. Copii ale documentelor vor putea fi obtinute, la cerere, gratuit, la sediul central al BRD - Groupe Societe Generale, situat in Bulevardul Ion Mihalache nr. 1-7, sector 1, Bucuresti.

 

(*)  Valori medii

(**) Cota de piata luand in calcul piata fondurilor deschise de investitii

Nota: Daca nu se mentioneza altfel, toate variatiile sunt in comparatie cu anul 2018 (pentru elemente aferente contului de profit si pierdere) sau finalul anului 2018 (pentru elementele de bilant).

Rata creditelor neperformante pentru sistemul bancar la finalul lunii noiembrie 2019 

 

BRD - Groupe Societe Generale opereaza o retea de 648 de unitati. BRD ocupa o pozitie importanta pe piata romaneasca a cardurilor, cu aproximativ 2,4 milioane de carduri si o retea de acceptare de aproximativ 29 000 POS-uri si aproape 1 500 ATM-uri. Activele totale ale bancii erau, la finalul anului 2019, de 55,9 mld RON.

 

BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 149.000 de angajati in 67 de tari si peste 31 de milioane de clienti in intreaga lume, in trei activitati-cheie:

 

·          Retail banking in Franta

·          Retail banking international, Asigurari si Servicii financiare pentru companii

·          Global Banking si Solutii pentru Investitori.

www.brd.ro; facebook

Contact media:

Traian Traicu_021 301 61 [email protected]