Rezultate financiare trim 12019

TLV BANCA TRANSILVANIA S.A.

Comunicat de presa, 25 aprilie 2019

 

Rezultatele financiare BT la 31 martie 2019

 

Banca Transilvania, crestere solida a creditarii

in primele trei luni ale acestui an

 

  • 42.000 de imprumuturi pentru companii si persoane fizice au fost acordate de BT in primul trimestru din 2019.
  • Peste 2 miliarde de lei au fost acordati prin credite companiilor din Romania in primele 3 luni ale acestui an.
  • Peste 3 milioane de tranzactii/zi - maxim istoric atins de BT in februarie a.c.
  • Banca Transilvania are 63,7% capital romanesc.

 

Dupa finalizarea cu succes a integrarii Bancpost acum aproape patru luni, la finalul lui 2018, Banca Transilvania a inceput acest an cu rezultate financiare pozitive, continuand sa sustina cresterea economica si mediul de afaceri romanesc. In februarie 2019, BT a implinit 25 de ani de la infiintare, de cand un grup de antreprenori clujeni au pus bazele uneia dintre cele mai de succes povesti de dezvoltare a capitalului romanesc.

La Adunarea Generala a Actionarilor BT, care a avut loc in 24 aprilie a.c., actionarii au aprobat propunerea Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania privind distribuirea profitului pe anul 2018 prin acordarea unui dividend brut de 0,17 lei/actiune. Aceasta are la baza rezultatele pozitive ale Bancii Transilvania, precum si surplusul de capital BT. De asemenea, actionarii au aprobat majorarea capitalului social cu suma de aproximativ 400,8 milioane lei prin emisiunea a tot atatea actiuni gratuite. Banca Transilvania are 63,7% capital romanesc si peste 30.000 de actionari romani persoane fizice.

La 31 martie 2019, activele Bancii Transilvania au ajuns la 75,9 miliarde lei, iar creditele au crescut pana la 37,04 miliarde lei. Depozitele clientilor au ajuns la 62,7 miliarde lei, din care 43,45 miliarde lei sunt depozite ale clientilor persoane fizice, iar 19,24 miliarde lei, depozite ale persoanelor juridice.

Profitul net al Bancii Transilvania este de 436,07 milioane lei, ca rezultat al eficientizarii si consolidarii businessului. In ceea ce priveste eficienta operationala, aceasta se pastreaza la nivel confortabil in Banca Transilvania, aceasta fiind de 47%, calculat cu un impact anualizat al contributiei la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare si la Fondul de Rezolutie. Incepand cu anul financiar 2019 a intrat in vigoare OUG 19/2019 care reglementeaza modul de calcul al taxei pe active pentru institutiile bancare. In conformitate cu cerintele Standardelor Internationale de Raportare Financiara IFRIC 21 “Taxe”, banca poate recunoaste cheltuiala cu taxa pe active aferente anului 2019 numai pe 31 decembrie 2019 deoarece aceasta depinde de valoarea activelor financiare nete de la 31 decembrie 2019. Platile efectuate pe parcursul anului 2019 pentru taxa pe active vor fi considerate plati in avans pana la 31 decembrie 2019, cand se va recunoaste taxa pe active finala pentru anul financiar 2019. Cu toate acestea, Banca Transilvania a estimat o taxa pe active de 136 milioane lei aferenta anului financiar 2019. Potrivit acestei estimari, luand in considerare un calcul proportional, daca banca ar inregistra efectul acestei taxe pentru perioada de 3 luni incheiata la 31 martie 2019, profitul net la 31 martie 2019 ar ajunge la 407,51 milioane lei. 

„Ne-am concentrat pe finalizarea cat mai rapida si eficienta a integrarii Bancpost in Banca Transilvania tocmai pentru a ne focusa pe business si pe sustinerea economiei si a antreprenorilor romani. Planul nostru a functionat foarte bine si am avut un prim trimestru de crestere solida a creditarii si a numarului de tranzactii pe care le-am efectuat pentru clientii nostri. 42.000 de imprumuturi pentru companii si persoane fizice au fost acordate de BT in primul trimestru al acestui an. In ceea ce priveste tranzactiile, in februarie am atins un maxim istoric de peste 3 milioane/zi”. - declara Omer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

 

Sustinerea antreprenorilor, populatiei si comunitatii in primele luni ale anului 2019:

  • ≈18.000 de credite cu dobanda fixa au fost acordate de banca persoanelor fizice in primul trimestru;
  • 11 miliarde de lei este soldul creditelor ipotecare/imobiliare;
  • ≈16 miliarde lei este portofoliul creditelor IMM (conform definitiei europene a IMMurilor);
  • 3,8 milioane de carduri are BT in portofoliu, ceea ce inseamna 21% cota de piata in ceea ce priveste cardurile emise in Romania;
  • 490.000 de carduri de credit sunt in portofoliul Bancii Transilvania.

 

Investitiile semnificative in digitalizare au efecte vizibile in business:

  • In fiecare secunda au loc 8 tranzactii cu cardurile Bancii Transilvania. Aproape 61 de milioane de tranzactii au fost efectuate in primul trimestru al anului 2019 cu cardurile BT;
  • Aplicatia BT Pay are peste 220.000 de utilizatori. Se remarca o continua crestere la nivel tranzactional: numarul de plati cu telefonul si de transferuri de bani intre utilizatorii aplicatiei este de +32% in primul trimestru al acestui an, fata de ultimul trimestru al anului 2018;
  • Numarul de utilizatori BT24 Internet Banking a depasit 1,18 milioane, +20% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar cel de Mobile Banking este de 634.000, +55%;
  • Volumul tranzactiilor prin Internet Banking este +25%, iar prin Mobile Banking +101% fata de aceeasi perioada a anului trecut;
  • Din cele aproape 1.600 de ATM-uri BT, aproape 370 sunt bancomate multifunctionale BT Express Plus, care permit operatuni self-banking, precum depuneri de numerar sau schimb valutar non-stop. In primele trei luni ale acestui an, numarul depunerilor de numerar prin BT Express Plus a depasit 1.300.000, ceea ce inseamna aproape 450.000 depuneri de numerar/luna;
  • Banca Translvania este tot mai pregatita pentru colaborarea cu fintech-urile: BT a lansat, in martie a.c., platforma BT Open Banking (BT Api Store), care permite fintech-urilor si altor companii de tehnologie sa testeze integrarea cu BT, pentru a prezenta servicii ale bancii, precum: afisarea soldurilor online, istoricul tranzactiilor si initierea tranzactiilor prin platforme externe catre Banca Transilvania;
  • Cel mai recent pas in directia „going digital” a fost in aprilie a.c., cand BT a devenit unul dintre pionierii Platilor Instant in Romania. Serviciul asigura non-stop transferul banilor (lei) in mai putin de 10 secunde intre bancile care adera la acest sistem.

 

Alte informatii financiare & rating Fitch:

 

  • Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 4,9% la 31 martie 2019;
  • Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 94%. In cazul in care sunt considerate si garantiile, rata de acoperire este de 134%;
  • Solvabilitatea bancii fara profitul anului 2019 este de 18,67%, iar daca includem profitul, aceasta este de 19,67%;
  • In ianuarie a.c., Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru finantari pe termen lung al Bancii Transilvania (IDR) la ‘BB+’, cu perspectiva stabila, respectiv nivelul ratingului de viabilitate la nivelul ‘bb+’.

 

Raportul aferent trimestrului I/2019, intocmit in conformitate cu prevederile articolului 67 din Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, va fi disponibil pe site-ul Bancii Transilvania, incepand cu 25 aprilie a.c. Situatiile financiare la 31.03.2019 si 31.03.2018 nu sunt auditate sau revizuite.

Banca Transilvania