Comentariul săptămânii

Venezuela. Socialism extrem și hiperinflație

Adrian Anghel
Adrian AnghelHead of Sales, OTP Asset Management Romania

Știați care e țara cu cele mai mari rezerve dovedite de petrol? Și pe mine m-a surprins răspunsul: Venezuela. Venezuela deține 17.7% din rezervele totale dovedite de petrol la nivel mondial, cam cât Libia, SUA, Emiratele Arabe și Kuwait la un loc. Cu rezeve dovedite de aproximativ 300.9 de mii de milioane de barili, la un preț mediu de 68$ barilul cât e acum, Venzuela are numai în petrol rezerve de peste 20.4 trilioane dolari SUA. Adică 20 de mii de miliarde!

Raportat la o populație de 31 de milioane de suflete înseamnă că fiecare locuitor ar avea o avere de aproximativ 660 de mii de dolari, numai din rezervele de petrol ale țării. Însă din păcate zilele acestea Venezuela nu apare în știri cu bogăția de care dispune, ci dimpotrivă.

Venezuela se pregătește zilele acestea pentru o inflație de 1.000.000%, conform FMI. Oamenii nu-și mai permit mâncare și medicamente, iar cumpărăturile cu cutiile pline cu bani sunt, din păcate, un lucru banal. Comercianții nu mai acceptă bancnote de 100, 500 sau 1.000 de bolivari, cu care dacă umpleai cutiile puteai merge la cumpărături în trecut. Acum se caută numai cele mai noi bancnote, de 100.000 de bolivari, dar care sunt greu de găsit.


Rata criminalității a crescut, iar oamenii nu se mai simt în siguranță să iasă din case noaptea. FMI se așteaptă ca deficitul fiscal să tot crească, pe măsură ce guvernul își va finanța cheltuielile numai din expansiune monetară, ceea ce va fi similar cu a turna gaz pe foc, deoarece va face ca inflația să accelereze.


Pentru locuitorii Venezuelei viața a devenit o povară, deoarece deși salariul minim este de 5 milioane de bolivari, la cursul oficial înseamnă doar vreo 20 de dolari SUA. Însă nici cursul acesta nu este disponibil, majoritatea oamenilor apelând la piața neagră unde primesc mai degrabă 1$. Banii ajung oamenilor pentru mâncare și cam atât, deorece dacă au vreo urgență medicală prețurile medicamentelor sunt de neatins.


O dramă în adevăratul sens al cuvântului, o dramă despre care nu se prea vorbește în colțul nostru de lume. Poate vă întrebați în momentul acesta cum s-a ajuns aici?


Hugo Chavez, cel care a pus la cale revoluția socială din 1999, a introdus o nouă constituție, și a adus toate instituțiile statului sub controlul partidului Socialist. Această concentrare de putere a fost posibilă grație unei opoziții slabe, care a avut campanii ineficiente. După ce a murit Chavez de cancer în 2013, a urmat domnia lui Nicolas Maduro, care este și mai puțin tolerant cu dizidenții. El a întărit controlul statului asupra economiei. Prin exproprieri, controluri ale prețurilor și management defectuos, economia Venezuelei s-a contractat cu 40% în doar 5 ani.


Petrolul însuma 96% din exportul Venezuelei, dar companiile străine au fost gonite, iar producția a atins minimul ultimilor 30 de ani. Desigur, datorită dinamicii acestei piețe, a progresului tehnologic în domeniul extragerii de petrol, scăderea producției de petrol a Venezuelei a fost imediat suplinită de alți producători, adâncind criza acesteia. Nu a ajutat nici prețul în scădere al barilului de petrol.


Criza rezultată a dus guvernul către tiparnița de bani, care a accentuat hiperinflația și scăderea cursului de schimb. De asemenea, înseamnă că Guvernul nu poate importa destulă mâncare și medicamente pentru a face față cererii. Manduro respinge reformele economice și aruncă vina pe Europa și SUA cu care crede că se află într-un război economic.


Spre deosebire de Germania anilor 1920, oamenii din Venezuela nu duc azi banii cu roaba pentru a face cumpăraturile. Ei s-au orientat către tranzacții electronice. Totuși 40% dintre ei nu au conturi bancare, așa că barterul a devenit ceva banal.


Disperați de situație, mulți venezueleni pur și simplu abandonează țara. Se estimează că peste un milion de oameni au ajuns în Columbia, unde unii dintre ei fac din bancnotele fără valoare genți pe care le vând. Asta accentuează iarași problemele Venezuelei, deoarece nu numai că devine o victimă a fenomenului brain-drain (plecarea masivă a persoanelor cu studii superioare), dar are și o problemă continuă cu forța de muncă.


Gonind companiile petroliere internaționale, nici producția de petrol nu poate scoate țara din criză, deoarece nu mai există personal calificat, nu au piese și nici sonde. Se estimează că producția de petrol va scădea la un milion de barili anul acesta și la 700.000 în 2019.


Maduro cere cetătenilor săi să aibă încredere în el, promițând că va tăia cinci zero-uri de pe noile bancnote, o devalorizare a monezii cu peste 96%, mărind masiv salariul mimin, crescând taxele pentru corporații și legând moneda națională de o cryptomonedă, petro.


Unii analiști cred că hiperinflația va aduce cu sine schimbarea regimului Maduro, deoarece „istoria ne arată că guvernele care ne aduc inflația nu sunt și cele care ne scapă de ea”. Rămâne de văzut cum va reuși Venezuela să iasă din criza profundă în care se află în condițiile în care nu pare dispusă să facă reforme sau să-și lege moneda de dolarul SUA, și nici opoziția nu oferă vreo soluție viabilă.


În orice caz, cred că noi putem trage niște concluzii din evoluția Venezuelei și putem învăța niște lecții. Așa cum le tot spun investitorilor mei, nu există prânz gratis, cineva mereu plătește nota. Nu putem spera la bunăstare din nimic, sau mă rog, din pix. Nu putem crește doar pe împrumut, ca țară, fiindcă ne împrumutăm la noi înșine, versiunea din viitor. Consumăm acum ceva, iar costul cu plata împrumutului și a dobânzii îl vom plăti tot noi, versiunea din viitor. Nu putem să împrumutăm pentru salarii și pensii în timp ce funcționăm pe infrastructura de acum zeci sau sute de ani.


Cred cu tărie că nu mai putem depinde de Stat, de oricine ar fi reprezentat el, și că ține de fiecare dintre noi să-și construiască propriul plan, propria pensie, propriul viitor. De asemenea, cred că banii își pierd din valoare și că nu sunt făcuți pentru a fi ținuți în cont, ci pentru a fi puși la treabă.

Banii trebuie să muncească din greu pentru noi, nu noi din greu pentru bani. Am ales să vă scriu astăzi despre acest subiect fiindcă, deși suntem integrați în mare parte la economia UE și nu mai putem avea asemenea derapaje precum cele ale Venzuelei, pare că nu vrem să învătăm din greșelile trecutului, nu mai zic de greșelile altora.

De altfel, vă rog înlocuiți Venezuela cu România în articol și vedeți câte asemănări găsiți.

Sursa: Blog OTP AM, articol publicat în 29 august 2018.

Adrian Anghel
Adrian AnghelHead of Sales, OTP Asset Management Romania

Cu o experienţă de peste 10 ani în asset management, Adrian s-a alăturat echipei pentru a gestiona şi a îmbunătăţi procesul de vânzare de fonduri. Experienţa sa acumulată în poziţii cheie în domeniu, de operare pe pieţele financiare locale şi internaţionale constituie un avantaj în relaţionarea cu investitorii, în diversificarea canalelor de distribuţie, cât şi în dezvoltarea gamei de produse şi a poziţionării acestora. Pregătirea sa aduce un plus de valoare campaniilor de educaţie financiară pe care compania le susţine. Adrian este absolvent al Facultăţii de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori în cadrul Academiei de Studii Economice.